Un om de afaceri de 75 de ani din Japonia a fost arestat in Tokyo pentru escrocarea a 37.000 de persoane care au investit 126 miliarde de yeni (1,1 miliarde de euro) in plasamente care promiteau un randament de 36% pe an.

Potrivit media nipone (agentiile Jiji, Kyodo si canalul public de tv NHK), Kazutsugi Nami a emis chiar o moneda virtuala, denumita “enten”, o combinatie intre ideogramele nipone repreyentand "yen" si "paradis", moneda pe care o puteai utiliza in mai multe magazine online.

Politistii sustin ca Kazutsugi Nami, presedinte al companiei L&G (in prezent falimentara), a adunat sume uriase de la clientii sai, in ciuda faptului ca stia ca nu poate returna sumele promise.

Nami a negat ca si-a inselat investitorii, declarand in fara reporterilor: "Conduc 50.000 de oameni. Poate politia sa acuze de frauda o companie atat de mare?".

Intrebat daca ii pare rau pentru investitorii sai, Nami a afirmat: "Nu! Mi-am pus in joc intreaga viata."

Compania L&G a fost fondata in 1987, ocupandu-se initial cu vanzarea de produse pentru sanatate. In 2001 a inceput atragerea de investitii printr-o schema ce promitea randamente de 36% pe an.

Compania a incetat sa plateasca dividende in februarie 2007, iar pana in luna septembrie a aceluiasi an isi concediase majoritatea angajatilor. In prezent, L&G se afla in proces de faliment sub supraveghere judecatoreasca.