Monedele est-europene au scazut puternic fata de euro

Monedele tarilor din Europa centrala si de est s-au depreciat puternic, ieri. Forintul unguresc si zlotul polonez au atins noi minime fata de euro. Coroana ceha nu a mai fost atat de slaba din noiembrie 2005, din cauza ingrijorarilor tot mai mari privind dezechilibrele din aceasta regiune. Leul a incheiat insa sedinta interbancara pe apreciere: 4,3 lei pentru un euro. La cursul oficial un euro valoreaza 4,3096 lei. Moneda nationala a pierdut insa semnificativ in fata dolarulu i- 3,5 bani - cursul urcand la 3,409 lei pentru un dolar. Si francul elvetian a crescut cu peste doi bani. Pe plan international, euro s-a depreciat semnificativ fata de dolar.

Actiunile bancare au cazut masiv la bursa

Bursa de pe Wall Street a incheiat aseara, in scadere puternica, ajungand la valorile de acum trei luni. Indicele Dow Jones a cedat 3,79%, iar Nasdaq 4,15%. Si marile burse europene au avut pierderi mari, de pana la 3,4%, pe fondul temerilor legate de efectele recesiunii asupra Europei centrale si de est. Pe bursa de la Bucuresti indicele compozit a scazut cu peste 7%. Acţiunile Erste Bank s-au prăbuşit cu aproape 15%, iar titlurile BRD au pierdut peste 13 procente. Una dintre cele doua burse principale ale Rusiei si-a suspendat activitatea, din cauza scaderilor puternice.

Barack Obama a promulgat uriasul plan de salvare a economiei SUA

Dupa o zi atat de agitata, presedintele Barack Obama a promulgat, aseara, planul urias de relansare economica in valoare de 787 miliarde de dolari. Fondurile ar urma sa contribuie la pastrarea sau crearea a 3,5 milioane de locuri de munca. Totodata, vor fi luate si masuri pentru sectorul imobiliar, de unde a pornit criza financiara, pentru infrastructura si proiecte energetice.

Moody’s: Ratingul bancilor cu expuneri in Europa de Est ar putea fi coborat

Dar, de ce s-au prabusit brusc, ieri, monedele si pietele de capital est-europene? Evolutia a fost provocata de un raport al agentiei financiare Moody`s. Acesta avertizeaza ca recesiunea din Europa emergentă va fi mai gravă decat in orice alta parte. Astfel, criza economică şi financiară din Europa de Est va pune presiune pe ratingurile bancilor locale si, implicit, asupra bancilor-mama. Agentia mai spune ca guvernele vest europene ar putea stabili ca bancile care primesc ajutoare de stat nu au voie sa-si sprijine subsidiarele.

Deficit comercial record in zona euro in 2008

Zona euro a inregistrat, anul trecut, un deficit comercial record: peste 32 miliarde de euro. In 2007, regiunea avusese excedent comercial de aproape 16 miliarde euro, potrivit cifrelor Eurostat. De altfel, intreaga Uniune Europeana a avut anul trecut, cea mai slaba performanta economica din 1999.

Ford cere 600 milioane euro de la BEI pentru proiectul Craiova

Ford va investi 1,2 miliarde euro pentru proiectul din Romania si a solicitat un imprumut de 600 milioane euro de la Banca Europena de Investitii. 400 milioane de euro vor reveni direct uzinei de la Craiova, au declarat reprezentantii Ford Romania. Pe de alta parte, si grupul japonez Nissan a cerut BEI sprijin financiar, care ar putea fi de mai multe miliarde de euro. Nissan a anuntat 3.000 de concedieri in Europa din cauza scaderii vanzarilor.

Noi negocieri pentru ieftinirea alimentelor

Alimentele s-ar putea ieftini in aproximativ o luna, dupa ce va intra in vigoare Codul de bune practici. Patronatele sustin ca preturile ar putea scadea chiar cu 30% in urmatoarele doua-trei luni. Textul este deocamdata negociat de producatorii din industria alimentară, hipermarketuri şi Ministerul Agriculturii. Producatorii au acuzat marile lanturi de magazine ca impun anumite taxe care scumpesc exagerat alimentele. Astfel, ei au cerut o lege pentru comertul cu produse alimentare care ar urma sa puna capat acestor practici considerate abuzive.

Si, din agenda economica a zilei:

Guvernul va adopta actul normativ pentru introducerea pensiei minime garantate incepand cu 1 aprilie

Comisia Europeana va avertiza mai multe state, între care Franţa şi Germania, pentru deficitele bugetare excesive

In Franta, summit social de criza. Presedintele Sarkozy se intalneste cu patronatele si sindicatele nemultumite de politica in domeniul economic