Bursele americane au continuat trendul descendent si vineri dupa ce in ziua anterioara au atins minimul ultimilor sase ani. Dow Jones industrial a pierdut alte 100,28 puncte (1,34%) ajungand la 7.365,67. Standard & Poor's 500 a coborat cu 8,89 puncte (1,14%) incheiend la 770,05 puncte, iar Nasdaq Composite a scazut cu 1,59 puncte (0,11%) ajungand la 1.441,23, potrivit Reuters.

Actiunile Bank of America Corp si Citigroup Inc au scazut, vineri, pentru a sasea zi consecutiv, in contextul temerii ca guvernul american ar putea nationaliza bancile, eliminand astfel actionarii. Scaderea a avut loc pe fondul ingrijorarii investitorilor, in pofida declaratiei Casei Albe, potrivit careia Barack Obama ar favoriza un sistem bancar privat.

Actiunile Bank of America au scazut cu 4,8 procente, ajungand la 3,75 dolari, atingand cel mai scazut nivel din 1984 pana acum, iar actiunile Citigroup au scazut cu 17 procente, ajungand la 2,09 dolari. Atat Citigroup cat si Bank of America si-au pierdut 90% din valoare in ultimul an, scrie Reuters.

Bursele internationale au inregistrat, de asemenea, scaderi vineri, ca urmare a pesimismului investitorilor fata de sectorul bancar, influentand evolutia indicilor pietei americane de capital.

Bursele europene au inregistrat pierderi importante vineri, investitorii incercand sa scape de actiuni pentru a cumpara obligatiuni si aur, pe fondul adancirii crizei economice, care a dus la cresterea temerilor cu privire la nationalizarea bancilor, potrivit Reuters. Indicele pan-european FTSEurofirst 300 a inchis in scadere cu 3,3% fata de referinta, coborand la 738,57 puncte, dupa ce in cursul acestei sedinte a atins cel mai scazut nivel din martie 2003 si pana in prezent, de 736,27 puncte.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a scazut cu 3,22%, la 3.889,06 puncte, iar indicele DAX jucat la Bursa din Frankfurt a coborat 4,76%, pana la 4.014,66 puncte. La Bursa din Paris, indicele CAC 40 a pierdut 4,25%, ajungand la 2.750,55 puncte, cel mai scazut nivel din aprilie 2003, conform AFP.

Sectorul bancar a fost cel mai afectat de aceste scaderi, titlurile Credit Agricole coborand 9%, cele ale Royal Bank of Scotland - 11,5%, actiunile UBS au scazut 14%, iar cele ale Dexia si Commerzbank s-au depreciat 8,4%, respectiv 8,6%.

Scaderi s-au inregistrat si pe pietele asiatice. Astfel, indicele Nikkei al bursei nipone a ajuns la nivelul de 7.416,38 puncte, dupa ce a pierdut 1,87%, iar indicele Hang Seng al Bursei din Hong Kong a incheiat sedinta in scadere cu 2,47%, la 12.701,87 puncte. Indicele Kospi al bursei din Coreea de Sus a coborat cu 3,72%, pana la 1.065,95 puncte, in vreme ce Bursa din Shanghai a terminat ziua in crestere cu 1,54%, indicele Shanghai Composite Index ajungand la valoarea de 2.261,48 puncte.

Bursele americane au deschis pe minus sedinta de vineri, potrivit AFP. Indicele Dow Jones Industrial Average a scazut in deschidere cu 83,23 puncte, sau 1,11%, la 7.382,72 puncte, dupa ce joi a ajuns la cel mai scazut nivel din 9 octombrie 2002 si pana in prezent. Indicele Nasdaq a pierdut 15,97 puncte, adica 1,11%, pana la 1.426,85 puncte, iar valoarea indicelui Standard & Poor's 500 s-a diminuat cu 5,63 puncte, sau 0,72%, ajungand la 773,31 puncte. (Dragos Comache)