Presedintele american Barack Obama estimeaza, in proiectul de buget ce va fi anuntat joi, un deficit bugetar de 1.750 miliarde de dolari in 2009, potrivit unor oficiali ai administratiei citati de Reuters. Acest deficit bugetar reprezinta 12,3% din Produsul Intern Brut (PIB) al SUA, acesta fiind cel mai ridicat nivel de la Al Doilea Razboi Mondial si pana in prezent.

Presedintele american a promis ca va reduce la jumatate deficitul de 1.000 miliarde de dolari mostenit de la fostul presedinte George W. Bush, pana la inceputul lui 2013, cand se va incheia mandatul actualei administratii. Astfel, Obama se asteapta ca deficitul sa se reduca treptat in urmatorii anI, urmand ca in 2013 sa ajunga la 533 miliarde de dolari.

La acel moment, deficitul bugetar ar trebui sa reprezinte 3% din PIB, urmand sa se stabilizeze in urmatorii ani.

Totodata, conform proiectului de buget, administratia poate solicita inca 250 miliarde de dolari pentru a ajuta la redresarea sistemului financiar american. Cei doi inalti oficiali, care au vorbit sub protectia anonomatului, au subliniat insa ca inca nu s-a luat nicio decizie cu privire la o cerere formala adresata Congresului sau referitor la suma ce va fi ceruta de Obama.

Presedintele american Barack Obama va prezenta joi proiectul de buget pentru anul 2010, insa vor fi prezentate doar principalele domenii ale acestuia, urmand ca bugetul sa fie detaliat peste cateva luni.