Sindicatele nu vor acord cu FMI

Sindicatele protesteaza fata de eventuala semnare a unui acord cu Fondul Monetar International. Membrii Confederatiei "Cartel Alfa" considera ca un astfel de acord va declansa ample conflicte sociale. Presedintele Traian Basescu a declarat, in discursul de ieri in fata Parlamentului, ca Romania are nevoie de un imprumut extern, ca centura de siguranta. Seful statului a explicat ca acesta trebuie luat, potrivit reglementarilor europene, numai in parteneriat cu FMI. Totodata, presedintele a precizat ca, in actualul context, promisiunile din campania electorala nu mai pot fi indeplinite imediat.

FMI, in vizita la Bucuresti intre 11 si 25 martie

O delegatie FMI vine maine la Bucuresti pentru a discuta despre un posibil program de finantare pentru Romania, a anuntat Fondul. Discutiile preliminare au avut loc la Washington, saptamana trecuta. Acordul ar urma sa fie parte a unui program sustinut de Uniunea Europeana, Banca Mondiala si alte institutii financiare internationale.

Seful BCE: Economia mondiala se apropie de "momentul de recuperare"

Economia mondiala se apropie de "momentul de recuperare", a declarat presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. Totusi, analistii se asteapta la scaderi ale Produsului Intern Brut în tarile industrializate, in 2009. El a estimat ca avansul economiei mondiale ar trebui sa fie apropiat de zero în 2009, cu o "recuperare" în 2010. Pe de alta parte, agentia Reuters scrie ca Fondul Monetar International va revizui de la 2,8% la 5% estimarea privind declinul comertului mondial în 2009.

Mega-fuziunile intre companiile de medicamente, dezaprobate de europeni

Producatorii europeni de medicamente nu par interesati de mega-fuziuni, ca cei americani. Dupa preluarea Schering-Plough de catre Merck, pentru 41 miliarde de dolari, giganti europeni cum ar fi GlaxoSmithKline si Novartis nu dau semne ca ar imbratisa o astfel de strategie, scrie Reuters. Mai mult, liderii marilor companii europene de medicamente au criticat tranzactiile de anvergura. Ei considera ca mega-fuziunile aduc cresterea profiturilor pe termen scurt si ca nu rezolva problema numarului insuficient de medicamente noi.

Creste pesimismul investitorilor in fata crizei

Marile piete financiare mondiale au avut din nou de suferit ieri pe fondul interminabilelor probleme din sectorul bancar. Bursa de pe Wall Street a inchis in scadere, revenind la cel mai mic nivel din ultimii 12 ani. In schimb, cele mai importante burse europene au închis, ieri, în crestere usoara, mai putin cea de la Paris. Cel mai mult au pierdut titlurile UBS, Barclays si Royal Bank of Scotland. Bursa de la Bucuresti a coborat aproape 4 procente, pe o piata in scadere cu 2,2%. Actiunile Bancii Transilvania au avut cea mai severa scadere, de peste 5 procente.

Pretul petrolului urca semnificativ

Pretul petrolului a urcat aproape doi dolari, aseara la New York, piata speculand posibilitatea unei noi reduceri a productiei tarilor exportatoare care se vor reuni in mai putin de o luna. Astfel, un baril a ajuns la putin peste 47 dolari. Si la Londra cotatia petrolului a urcat semnificativ: cu mai mult de 3 dolari, ajungand la peste 48 dolari pe baril.

Leul s-a depreciat spre deosebire de valutele din regiune

Moneda nationala s-a depreciat usor in fata euro. La cursul oficial un euro este cotat pentru astazi la 4,2939 lei. Fata de dolar, moneda nationala s-a depreciat pana la 3,4037. Valutele din regiune s-au apreciat, insa. Cauza: banca centrala a Ungariei si-a anuntat disponibilitatea de a interveni pe piata dupa ce forintul se depreciase sever saptamana trecuta.

Au scazut la jumatate impozitele din tranzactiile imobiliare

Valoarea impozitelor din tranzactii imobiliare s-a injumatatit in luna ianuarie. Potrivit datelor Uniunii Nationale a Notarilor Publici, a scazut cu peste 30% si numarul tranzactiilor imobiliare realizate in ianuarie 2009, fata de ianuarie anul trecut.

Si, din agenda economica a zilei:

Forum la Bucuresti pe tema celor mai recente schimbari din domeniul fiscal ce vor influenta mediul de afaceri în acest an

Reuniune a ministrilor europeni de Finante, la Bruxelles