Belgia va renunta in 2010 la secretul bancar si va adopta un "sistem de schimb de informatii" cu celelalte tari ale Uniunii Europene (UE) in ceea ce priveste taxele fiscale, potrivit NewsIn care citeaza AFP.

"Vom trece de anul viitor la un schimb de informatii pentru tot ceea ce inseamna taxe fiscale, in cadrul directivei europene asupra impozitelor", a declarat Didier Reynders, ministrul belgian de finante, raspunzand la intrebarile parlamentarilor.

Totodata, autoritatile din Liechtenstein au anuntat ca vor relaxa normele privind secretul bancar, prin alinierea la standarde internationale de taxe si date. Micul principat, situat intre Elvetia si Austria, vrea sa fie scos de pe lista paradisurilor fiscale si se ofera sa incheie intelegeri bilaterale, pentru cooperarea in cazurile de evaziune fiscala si frauda.

Decizia celor doua tari vine inaintea reuniunii ministrilor de finante din G20, ce incepe vineri, in care acestia vor discuta, cel mai probabil, masuri de combatere a evaziunii fiscale prin firme offshore.

Luxemburg, Austria, si Elvetia sunt acum supuse unor presiuni extrem de mari de renuntare la secretul bancar, dupa anuntul facut de Belgia.