UE ar putea majora cu 10 miliarde de euro fondul destinat sustinerii Europei de Est

de Marius Mihaiescu     HotNews.ro
Miercuri, 18 martie 2009, 17:15 Economie | Finanţe & Bănci

Uniunea Europeana ar putea majora cu 10 miliarde de euro fondurile puse la dispozitia tarilor din Estul continentului, pentru a depasi dificultatile financiare cu care se confrunta, au anuntat miercuri surse apropiate presedintiei cehe, citate de AFP.

"Comisia Europeana si Consiliul trebuie sa examineze imediat posibilitatea de a majora plafonul mecanismului european de sustinere financiara a balantelor de plati", se arata intr-un intr-un proiect de text care va fi discutat joi si vineri, in cadrul summitului de la Bruxelles.

Acest mecanism este destinat sustinerii tarilor membre ale Uniunii care nu au adoptat inca moneda Euro.

Plafonul a fost majorat deja in decembrie, de la 12 la 25 miliarde euro.

Liderii europeni ar putea decide "reconstituirea" acestui fond, din care peste 10 miliarde de euro au fost deja trasi de Ungaria si de Letonia - o masura "absolut tehnica", sustin sursele citate.

Dar dorinta Cehiei de a minimiza importanta acestui gest ar putea semnifica faptul ca in interiorul UE exista serioase divergente  pe marginea acestui subiect.

Un diplomat francez a afirmat ca majorarea fondului este benefica pentru aceste tari si va reprezenta "un semnal politic foarte clar ca suntem dispusi sa ajutam aceste state daca va fi nevoie".

Dar un oficial german a afirmat ca nu este necesara transmiterea "de semnale false, punand pe masa resurse care in prezent nu sunt necesare".

Dupa Letonia si Ungaria, Romania negociaza si ea cu UE si FMI obtinerea unui imprumut de 20 de miliarde de euro.

Si alte state care au aderat la UE incepand cu 2004 ar putea solicita in curand un ajutor european, incepand cu Lituania.

In cadrul summitului european extraordinar dedicat crizei economice, care a avut loc la inceputul acestei luni, tarile membre ale UE au respins ideea unui plan de ajutor dedicat Europei de Est, propus de premierul ungar Ferenc Gyurcsany.

Au promis, in schimb, ca fiecare tara va fi ajutata, in functie de necesitati.


Citeste mai multe despre   












Material sustinut de Banca Transilvania

Intreb BT. Intalnire online: Cum eficientizezi costurile cu serviciile bancare pentru afacerea ta? Doi specialisti raspund intrebarilor voastre, joi, de la ora 12.00

Doi specialisti in produse bancare pentru afaceri mici si mijlocii de la Banca Transilvania vor raspunde joi, 23 noiembrie 2017, de la ora 12.00, la intrebari puse de cititorii StartupCafe.ro, la o noua intalnire online "Intreb BT" pe tema dezvoltarii afacerilor cu ajutorul diverselor instrumente bancare. Vei primi raspunsuri la intrebarile tale, indiferent daca esti la inceput de drum cu bussinesul tau sau daca ai o afacere deja existenta.
  • Adreseaza-le intrebari prin intermediul formularului de comentarii de pe StartupCafe.ro

207 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri