Presedintele brazilian Luiz Inácio Lula da Silva a afirmat ca "oamenii albi cu ochi albastri" sunt de vina pentru actuala criza economica si a spus ca e gresit ca persoanele de culoare si indigenii sunt nevoiti sa plateasca pentru greselile albilor, informeaza Financial Times.

"Aceasta criza a fost cauzata de atitudinea irationala a oamenilor albi cu ochi albastri, care inainte de criza pareau sa stie totul si acuma demonstreaza ca nu cunosteau nimic", a declarat Lula de Silva in cadrul unei conferinte de presa comune cu premierul britanic Gordon Brown.

Liderul brazilian a adaugat: "Nu cunosc niciun bancher negru sau indigen, asa ca pot spune ca e gresit ca aceasta parte a populatiei, care este victimizata mai mult decat altele, e nevoita sa plateasca pentru criza".

Publicatia britanica sustine ca Brown s-a distantat de comentariile presedintelui Lula da Silva. "Nu atribui niciunei persoane individuale vina pentru criza", a afirmat premierul britanic, care efectueaza un turneu in Europa, SUA si America de Sud, inaintea summit-ului G20 care se va desfasura la Londra.

Lula da Silva a criticat si intentia unor tari de a impune restrictii comerciale pentru a face fata crizei economice: "Protectionismul este similar cu un drog. De ce oamenii recug la droguri? Deoarece sunt in criza si cred ca drogurile ii vor ajuta. Insa efectele drogurilor trec repede", a spus presedintele Braziliei.