Procesul de crestere a PIB-ului in tarile aflate in curs de dezvoltare va incetini pana la un prag estimat la 2,1% in 2009, coborand de la 5,8% in 2008, arata estimarile pe care Banca Mondiala le-a dat publicitatii marti, 31 martie. Banca Mondiala si-a redus valoric cu peste 50% proiectiile pe care le stabilise in noiembrie 2008, prin care anticipa o crestere de 4,4% in tarile aflate in curs de dezvoltare in anul 2009, ceea ce reflecta deteriorarea rapida a conditiilor financiare si economice la nivel global.

De asemenea, in noua versiune a documentului intitulat Perspectivele Economiei Globale se noteaza o scadere a cresterii globale cu 1,7% in acest an. Aceasta este primul declin al productiei inregistrat de la cel de-al doilea razboi mondial incoace. Conform proiectiilor efectuate, PIB-ul va scadea cu 3% in tarile OECD si cu 2% in alte economii cu venituri mari.

Conform predictiilor estimate de Banca Mondiala, ritmul de crestere va deveni usor pozitiv in 2010, pe masura ce consolidarea sectorului financiar, resursele scazute si rezultatul indirect al crizei financiare continua sa sufoce activitatea economica. Cu toate acestea, ritmul si momentul recuperarii sunt elemente inca foarte incerte.

“In toate tarile aflate in curs de dezvoltare, vom constata ca recesiunea ii afecteaza pe cei mai saraci, vulnerabilizandu-i si mai mult in fata unor socuri bruste, reducand in acelasi timp oportunitatile pe care le au la dispozitie si zadarnicindu-le sperantele”, a declarat Justin Yifu Lin, Economist-sef al Bancii Mondiale si Prim-vicepresedinte, insarcinat cu economia dezvoltarii. "Acest proces ar putea anula ani intregi de progrese, si nu constituie altceva decat o problema in calea dezvoltarii, care trebuie solutionata de urgenta."

In cadrul noii versiuni a documentului, Banca a subliniat ca, in ciuda faptului ca s-ar putea inregistra o revenire a procesului de crestere – chiar daca usoara, activitatea economica va continua sa se afle intr-o stare de depresie, somajul si ajustarile sectoriale semnificative persistand pentru urmatorii doi ani.

“Desi cresterea globala va inregistra din nou valori pozitive in 2010, nivelurile randamentului vor ramane scazute, presiunile fiscale vor creste, iar nivelurile somajului vor creste inca si mai mult, teoretic in fiecare tara, chiar si intr-o buna parte a anului 2011,” a explicat dl. Hans Timmer, Manager, Global Trends, in cadrul Grupului Bancii Mondiale care se ocupa de perspectivele de dezvoltare.

Comertul mondial cu bunuri si servicii se asteapta sa scada cu 6,1% in anul 2009, inregistrand un declin istoric. Avandu-se in vedere cota de 47 USD/baril din 2009, preturile la petrol conform proiectiilor vor ajunge la valori mai scazute cu peste 50% din valorile inregistrate in anul 2008. Preturile produselor, altele decat petrolul, se asteapta sa ramana si ele scazute, unele la cote cu peste 30% mai scazute decat valorile inregistrate in 2008.

Tot conform proiectiilor, echilibrele fiscale se asteapta sa se deterioreze semnificativ in tarile aflate in curs de dezvoltare ca reactie la veniturile mai mici, la costurile mai mari aferente imprumuturilor, precum si transferurilor mai mari necesare pastrarii masurilor de siguranta sociala de tip safety net. Aceasta evolutie ar putea fi cu atat mai ingrijoratoare pentru tarile in curs de dezvoltare din Europa si Asia Centrala, acolo unde comertul si productia s-au redus in mod semnificativ, sectorul privat este foarte vulnerabil, iar programele de siguranta sociala tip safety net sunt foarte generale.

Nevoia pe care tarile in curs de dezvoltare o au de a obtine finantare externa va creste probabil la 1,3 trilioane USD in 2009, inclusiv deficitele de cont curent si platile principalelor aferente rambursarilor unor datorii private ajunse la maturitate. Avandu-se in vedere declinul fluxurilor de capital, acesta ar putea genera o discrepanta de finantare situata intre 270 si 700 miliarde USD. Cele mai mari discrepante la capitolul finantare se afla in Europa si Asia Centrala, America Latina si Africa sub-sahariana.