Impozit de 90% pe salariile mari de la stat

Angajatii la stat care au salariu mai mare decat presedintele, adica peste 8.000 de lei, ar putea plati un impozit de 90%. Acesta ar urma sa se aplice pe diferenta de venit ce depaseste salariul sefului statului. Banii obtinuti astfel vor ajunge într-un fond de sprijin financiar pentru persoanele cu salarii mici, afectate de criza economico-financiara. Premierul Emil Boc a explicat ca masura se aplica doar in acest an. Inca nu a fost luata o decizie, dar masura ar putea intra in vigoare printr-o ordonanta de urgenta a adaugat seful Guvernului.

ANRE ar putea ieftini gazele mai devreme decat anuntase

Autoritatea de Reglementare in Domeniul Energiei ar putea ieftini gazele mai devreme decat anuntase. Premierul Emil Boc i-a spus presedintelui ANRE ca nu este de acord cu mentinerea pretului actual pentru recuperarea pierderilor din 2008. Petru Lificiu declarase zilele trecute ca gazele s-ar fi putut ieftini cu 3% chiar de luna aceasta, dar ca pretul va ramane neschimbat pana la toamna pentru a permite distribuitorilor si transportatorilor sa-si acopere pierderile din 2008.

Plafon pentru cumulul pensiei cu salariul

Nu mai puteti primi salariu de la stat si pensie daca aceasta depaseste salariul mediu brut, adica circa 1.700 de lei. Decizia plafonarii a fost luată în şedinţa de ieri a Guvernului. Pentru forma finală a proiectului de act normativ guvernul asteapta avizul Consiliului Economic si Social si pe cel al CSM.

Intalnire decisiva la Londra a liderilor celor 20 de mari economii ale lumii

Astazi incepe oficial summit-ul G20 de la Londra. Statele Unite şi Europa vor încerca să depăşească divergenţele, pentru a adopta o strategie comună impotriva crizei mondiale. Ieri, presedintele francez si cancelarul german au cerut reforme dure pentru contracararea paradisurilor fiscale si pentru controlul institutiilor financiare. Ei au insistat pentru rezultate concrete in acest sens. In schimb, presedintele american, Barack Obama, pentru prima data in Europa de la preluarea mandatului, va cere un nou plan de relansare economica mondiala. Americanii insistă ca şi alte guverne să majoreze fondurile alocate programelor de stimulare economică. Restul statelor speră ca ajutoarele financiare să nu se reducă, avand in vedere ca guvernele alocă mii de miliarde de dolari pentru susţinerea unor bănci.

BCE ar putea reduce dobanda cheie la un nou nivel record

Banca Centrală Europeană ar putea reduce, astazi, dobânda de referinta la un nou minim record de 1%. Este previziunea analistilor economici in contextul in care se estimeaza o comprimare a economiei din zona euro la inceputul acestui an si o scadere semnificativa a inflatiei. Analistii mai spun ca BCE va decide azi sa-si intensifice eforturile de a directiona fondurile de la banci catre companiile si cetatenii Uniunii Europene.

Leul a ajuns la 4,22 fata de euro pe piata interbancara

Leul a continuat sa se aprecieze, ieri, fata de moneda europeana pana la 4,2329 unitati pentru un euro, la cursul oficial. Pana la sfarsitul zilei, cursul a coborat si mai mult, pana la 4,22. Dolarul a ramas stabil fata de euro, investitorii fiind precauti inaintea summitului G20.

Bursele mondiale, in crestere

Bursa din Statele Unite a inchis, aseara, cu o crestere de doua procente, sustinuta de o serie de indicatori macroeconomici care arata o revigorare a economiei americane. Si marile piete europene au terminat ieri in urcare sustinute de aprecierea titlurilor din sectorul bancar. Indicele principalelor acţiuni europene a urcat cu un procent si jumatate. La Bucuresti, bursa a crescut cu 3%, pe o lichiditate in scadere.

GM si Ford continua sa inregistreze scaderi uriase ale vanzarilor

Cel mai mare constructor auto american, General Motors, a anunţat vânzări in scadere cu 45% in martie. Ford a avut un declin de 40%, iar Chrysler de 39 de procente. Chiar si cu aceste cifre ingrijoratoare, reprezentantii General Motors au spus ca vanzarile au crescut fata de luna februarie.

Dacia, ajuta piata auto din Franta sa treaca pe plus

In schimb, piata auto franceza a trecut pe plus. Vanzarile de masini noi au crescut cu 8% in martie, dupa doua luni de scadere. De remarcat ca inmatriculările de masini Dacia au crescut cu aproape 20% luna trecuta, fata de aceeasi perioada din 2008.

Incepe, in sfarsit programul Casa Verde ?

Dupa mai multe amanari, programul Casa Verde, prin care populaţia şi firmele pot face economii prin instalarea de panouri solare ar putea incepe saptamana viitoare. Destinatarii exclusivi vor fi administratiile locale, a anuntat ministrul Nicolae Nemirschi. Firmele care vor sa monteze panouri solare vor participa la licitaţii si nu vor avea cote alocate. Valoarea totală a programului şi nivelul subvenţiei suportate de stat vor fi anunţate săptămâna viitoare.

Si, din agenda economica a zilei:

Liderii tarilor G20 se intalnesc la Londra pentru a gasi un raspuns comun la criza financiara mondiala

Decizia Bancii Centrale Europene privind dobanda cheie

Asculta Jurnalul economic RFI - HotNews.ro

Descarca emisiunea in format MP3