Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca emisiunea in format MP3

Emil Boc: garantii de stat pentru domenii strategice ale economiei

Guvernul va decide, in urmatoarele doua saptamani, asupra acordarii unui pachet substantial de ajutoare si garantii de stat pentru domenii strategice ale economiei. Anuntul a fost facut aseara de premierul Emil Boc. Potrivit unor surse Mediafax, valoarea acestor garantii se ridica la 1,5 miliarde euro care se vor duce in principal catre industria auto, energie, constructia de locuinte si sectorul petrochimic. La sfarsitul anului trecut, Executivul a introdus o schema de ajutor de stat pentru urmatorii patru ani, cu un buget de un miliard euro. De acesti bani ar urma sa benficieze firme care investesc initial peste 30 milioane euro si creeaza cel putin 300 noi locuri de munca.

Salariile profesorilor, inghetate in 2009

Salariile din invatamant vor ingheta in acest an le-a spus ieri presedintele Traian Basescu sindicalistilor din invatamant. Seful statului a discutat cu sindicatele si reprezentantii Ministerului Educatiei despre salariile dascalilor si restructurarile din sistem, dupa ce Guvernul a taiat din bugetul Educatiei peste 650 milioane de lei, inclusiv banii destinati cresterii salariilor. In acest context, presedintele Federatiei "Alma Mater", Razvan Bobulescu, a spus ca ministrul Educatiei ar trebui sa demisioneze. Majoritatea cadrelor didactice afiliate la "Spiru Haret" cer blocarea anului scolar.

Piata imobiliara continua sa scada

Proprietatile din Romania s-ar putea ieftini cu pana la 20%, arata un raport al companiei de consultanta imobiliara Jones Lang LaSelle care activeaza in peste 50 de tari din lume. De altfel, 2009 va fi un an extrem de dificil pentru sectorul rezidential atat din Romania cat si din Bulgaria, mai spun expertii companiei. Situatia este agravata si de faptul ca mai multe proiecte nu au fost finalizate la timp, in timp ce altele au fost abandonate. Datele Uniunii Notarilor Publcii arata ca, in primele doua luni ale anului, tranzactiile imobiliare au scazut cu aproape 40% fata de inceputul lui 2008.

Leul s-a depreciat usor, pe o piata linistita

Moneda nationala s-a depreciat usor ieri in fata monedei europene, pana la cotatia de 4,126. Leul s-a apreciat insa in raport cu dolarul american, pana la 3,128. Pe plan international, dolarul si yenul japonez au scazut fata de euro, in urma interesului investitorilor pentru plasamentele riscante. Economistii straini au avertizat ca saptamana aceasta va fi marcata de o instabilitate accentuata a pietelor valutare, in cauza impactului rezultatelor financiare care vor fi publicate de companii.

BVB pe rosu, dupa trei sedinte pe plus

Bursa de la Bucuresti a inchis pe minus prima sedinta a saptamanii, desi indicii bursieri au fost pe plus in cea mai mare parte a sesiunii. Bursa a scazut cu 0,8%, dupa trei sedinte consecutive de apreciere. Marile piete bursiere din Europa au fost inchise in a doua zi a Pastelui catolic. Bursa de pe Wall Street a terminat aseara fara o tendinta clara, dupa ce a recuperat din pierderi spre finalul sedintei, datorita cresterilor inregistrate in sectorul financiar.

Spania: s-a triplat numarul celor aflati in imposibilitate de plata

Numarul companiilor si persoanelor fizice din Spania care au inaintat cereri pentru intrarea in faliment s-a triplat in primul trimestru din 2009, fata de aceeasi perioada a anului trecut. Potrivit grupului de audit PriceWaterhouseCoopers numarul de cereri de protectie impotriva falimentului ar putea depasi pragul de 4.000, dupa un record de 2.900 stabilit in 2008. Economia Spaniei se confrunta cu o recesiune estimata la minus 3% pentru anul in curs, dupa circa zece ani in care a avut cea mai ridicata rata a avansului economic din zona euro.

Cotatia petrolului, scade din nou

Pretul petrolului a coborat ieri sub pragul de 50 de dolari pe baril, dupa ce Agentia Internationala pentru Energie a redus prognoza pentru cererea de titei pe 2009. La Londra, pretul petrolului a scazut pana la putin peste 49 dolari barilul. Saptamana trecuta cotatia barilului a crescut semnificativ, sustinuta de avansul puternic de pe Wall Street.

Si, din agenda economica a zilei:

Ministerul Muncii organizeaza o reuniune cu reprezentantii sindicatelor pentru noi discutii pe tema legii unice de salarizare a personalului din sectorul bugetar.

Confederatia patronala UGIR-1903 organizeaza o conferinta despre efectele crizei economice asupra economiei europene si romanesti.

Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, va sustine o conferinta de presa impreuna cu secretarii de stat din Ministerului Finantelor Publice.