Experti ai FMI si CE vin in 10 iulie la Bucuresti pentru o analiza a economiei romanesti, iar daca veniturile vor fi mai mici decat cele prognozate, o noua rectificare bugetara ar putea fi realizata in trimestrul III, a declarat marti secretarul de stat in Ministerul Finantelor, Gheorghe Gherghina, citat de NewsIn.

"Expertii Fondului si cei ai Comisiei Europene vor veni la Bucuresti pe 10 iulie si vor face o analiza in detaliu asupra situatiei incasarii veniturilor si asupra cheltuielilor. Daca se va ajunge la concluzia ca veniturile pe tot anul nu se vor realiza se va face o scisoare suplimentara impreuna cu reprezentantii Comisiei si cei ai FMI in care pot aparea noi masuri pentru a ne incadra in deficitul bugetar prognozat de 4,6% din PIB. Daca nu reusim sa realizam veniturile prognozate vor cere ori alte masuri de crestere a veniturilor, ori alte masuri de reducere a cheltuielilor", a afirmat Gherghina, in fata Comisiilor parlamentare de buget-finante.

El a precizat ca, in cazul in care se va opta pentru o crestere a TVA pentru a creste veniturile la buget, "exista pericolul sa avem o inflatie galopanta si sa nu reusim sa ne incadram in criteriile de intrare in zona euro in 2012".

Reprezentantul Finantelor a adaugat ca, in cadrul negocierilor purtate pentru obtinerea imprumutului extern, reprezentantii Comisiei Europene "au fost mai duri" decat cei ai FMI cand s-a luat in discutie nevoia de crestere a veniturilor bugetare. Pentru a adera la zona euro, un stat trebuie sa indeplineasca criteriile de convergenta stabilite prin Tratatul de la Maastricht, principalele fiind un deficit bugetar de cel mult 3% din PIB, datorie publica de maximum 60% din PIB si o inflatie cu cel mult 1,5% peste inflatia in primele trei state din zona ca evolutie a preturilor.

De asemenea, aderarea la euro este precedata de doi ani in "zona de asteptare" ERM-2, perioada in care statul trebuie sa faca dovada ca isi poate mentine stabilitatea. Romania si-a propus sa intre in zona euro in 2014, ceea ce presupune intrarea in ERM-2 in 2012.