Miercuri a fost data publicitatii prima estimare oficiala privitoare la evolutia Produsului Intern Brut al SUA in primul trimestru al anului, iar cifra a depasit si cele mai pesimiste asteptari: -6,1% nivel anualizat in timp ce piata se astepta la -4,6%. Partea proasta este ca aceasta scadere vine dupa ce in trimestrul anterior, acelasi indicator pierdea 6,3%, facand din ultimele doua trimestre cele mai proaste 6 luni din ultimii 50 de ani.

Pe fondul acestor stiri negative, bursa de la New York a crescut sustinut, atat indicele DJIA cat si S&P 500 incheind sesiunea cu un castig de peste 2,1% si probabil ca multa lume se intreaba cum a fost posibil ca bursa sa creasca in timp ce economia pare ca se duce la vale.

Am sa explic mai detaliat acest aparent paradox pentru ca este foarte posibil ca si la noi sa se intample la fel.

La bursa nu se tranzactioneaza rezultatele din trecut ale companiilor sau ale economiei in general, ci potentialul acestora de dezvoltare, potential pe care fiecare investitor si-l imagineaza intr-un anumit mod. Prin urmare, in momentul in care o companie sau chiar o tara incepe sa aibe probleme economice, investitorii isi fac niste calcule si reactioneaza in consecinta, nestiind cu adevarat ce se va intampla.

Si pentru ca in vremuri de criza incertitudinea este maxima, acesti investitori iau in considerare de cele mai multe ori cel mai prost scenariu posibil (posibil dar nu si probabil) iar acesta este motivul pentru care indicii bursei de la Bucuresti spre exemplu, au pierdut 90% din valoare desi economia inca mai crestea la momentul respectiv. In mod normal, o scadere de 90% a pretului actiunilor semnifica iminenta unui faliment insa in cazul nostru, aceasta scadere dramatica a fost generata in primul rand de frica investitorilor de necunoscut.

De ce a crescut bursa din SUA ieri? Din trei motive:

1. Necunoscutul a devenit cunoscut. Toata lumea stia ca cifrele macroeconomice din primul trimstru au fost oribile insa acum “oribilul” a devenit oficial. Investitorii au aflat cum au stat lucrurile si prin urmare, au lasat trecutul in urma si s-au concentrat pe ce va urma.

2. La o “prima strigare”, scaderea PIB-ului cu 6,1% pare o veste extrem de proasta insa daca intram putin in detalii, vedem ca exista si motive de optimism. Astfel, consumul (care in SUA contribuie cu aproape 70% la formarea PIB) a crescut in primul trimestru cu 2,2% comparativ cu scaderea de 4,3% din T4 si 4% din T3 iar stocurile au scazut semnificativ - ceea ce inseamna ca firmele au produs mai putin vanzand mai mult produse aflate pe stoc (rata de utilizare a capacitatilor de productie a ajuns la 70%) insa in urmatoarele trimestre, aceste stocuri trebuie refacute si prin urmare, companiile isi vor creste productia.

3. Din cele spuse mai sus, se poate trage usor concluzia ca primul trimestru a fost probabil cel mai prost din anul 2009 iar in perioada urmatoare, desi economia va continua sa sufere, incet incet isi va reveni. Iar din cauza acestei posibile reveniri, bursa din SUA a crescut ieri cu peste 2%.

Am spus ca se poate intampla la fel si in cazul Romaniei. Prognozele specialistilor in ceea ce priveste evolutia PIB-ului in acest an variaza de la 0% la -5-6% cu o medie de -3%, primul trimestru fiind probabil cel mai dificil. INS va comunica abia peste o luna evolutia PIB pe T1 insa nu m-ar surprinde deloc daca o scadere de 5% ar fi perceputa ca o veste buna de catre piata. De ce ? Pentru ca 5% reprezinta o cifra exacta in timp ce in acest moment nu avem decat speculatii.

In plus, depinde si cum s-a ajuns la cifra respectiva pentru ca una este ca o scadere de 5% sa arate o posibila redresare in trimestrele urmatoare si alta este ca -5% sa arate iminenta unui -7% in trimestrul urmator (5 si 7% au fost mentionate doar ca exemplu). O sa revin in perioada urmatoare cu o analiza mai detaliata a evolutiei componentelor PIB in primul trimestru.

Tinand cont de evolutia burselor americane, astazi vom avea o zi interesanta la Bursa de Valori Bucuresti.

Pe aceeasi tema, va recomand sa cititi si 12 motive pentru a fi optimist.

Citeste si comenteaza pe Khris, un blog cu atitudine.