Sistemul bancar romanesc a intrat pe pierdere in primul trimestru al acestui an, pe fondul cresterii rapide a provizioanelor in primele doua luni ale anului, potrivit lui Nicolae Cinteza, directorul directiei de supraveghere din BNR, la Colocviile de politica monetara, organizate de BNR. Potrivit NewsIn, pierderile s-ar ridica la 50 milioane de euro.

"Personal suspectez un transfer al provizioanelor din 2008 pe 2009 pentru a inchide anul cu rezultate pozitive. In ianuarie si februarie, provizioanele au crescut semnificativ, iar sistemul bancar a inregistrat, in premiera, pierderi. Abia in martie s-a observat o revenire, dar soldul a ramas tot pe pierdere", a declarat acesta.

El a mai aratat ca BNR a declansat in luna februarie o investigatie in sistemul bancar pentru a vedea modul in care bancile si-au constituit provizioanele la sfarsitul anului trecut. Rezultatele acesteia nu sunt inca disponibile.