Banca americana Citigroup va vinde operatiunile de brokeraj si o parte a diviziei de investitii din Japonia grupului financiar Sumitomo Mitsui, pentru 545 miliarde de yeni, adica 5,5 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg. Astfel, Sumitomo Mitsui va achizitiona compania Nikko Cordial Securities si o parte a diviziei Nikko Citigroup, se arata intr-un comunicat al grupului nipon remis Bursei din Tokyo.

Citigroup a cumparat Nikko Cordial in ianuarie 2008, pentru 1.600 de miliarde de yeni.

Achizitia celei de-a treia mari companii de brokeraj japoneze va ajuta Sumitomo Mitsui sa reduca distanta dintre Nomura Holdings, cel mai mare broker din Japonia, si Mizuho Financial Group in acest sector.

Tranzactia va avea loc la inceputul lunii octombrie.

Sumitomo Mitsui a inregistrat pierderi de 390 miliarde de yeni in anul fiscal incheiat la 31 martie.