"Avem nevoie de o singura lege a salarizarii. Nu putem sa acceptam formule de genul: venituri proprii, salarizare speciala. Acele venituri sunt tot venituri publice, ale statului, si in consecinta vom avea o singura lege pentru toate agentiile si stricturile guvernamentale si neguvernamentale", a afirmat, miercuri, premierul Emil Boc, referindu-se la propunerea ca 8 institutii finantate integral din venituri proprii si 3 autoritati administrative autonome sa fie exceptate de la legea salarizarii unice.

Propunerea ca aceste institutii sa fie exceptate de la aplicarea legii salarizarii unice fusese facuta saptamana trecuta de Ministerul Muncii, insa ministrul Marian Sarbu a anuntat, ulterior, ca a renuntat la aceasta idee.

Pe lista figurau opt institutii publice finantate integral din venituri proprii, in cazul carora urma sa nu fie aplicata legea salarizarii unice: ANRE, AVAS, Comisia Nationala pentru Controlul Activitatilor Nucleare, Agentia de Compensare pentru Achizitii de Tehnica Speciala, Inspectoratul de Stat in Constructii, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii, Administratia Nationala Apele Romane, Administratia Fondului de Mediu.

La acestea se adaugau Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare, Comisia de Supraveghere a Asigurarilor si Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private - autoritati administrative autonome finantate integral din venituri proprii.

Emil Boc a mai adaugat ca este de parere ca legea salarizarii unice va fi gata la timp, pentru a putea fi aplicata de anul viitor.