Sase mari banci straine s-au angajat sa isi mentina prezenta in Ungaria si, daca este necesar, sa isi sustina filialele din aceasta tara, a anuntat joi Fondul Monetar International (FMI) potrivit AFP. Acest anunt vine in urma intalnirii dintre reprezentantii bancilor Bayerische Landesbank din Germania, Erste Group Bank, Intesa SanPaolo, KBC Group, Raiffeisen International si UniCredit Bank si cei ai FMI de la Bruxelles.

Angajamentul luat de cele sase banci va oferi sistemului bancar din Ungaria un grad mai mare de siguranta in fata crizei financiare. De asemenea, acesta va duce la cresterea increderii investitorilor si va ajuta economia sa revina pe o traiectorie de dezvoltare solida.

"Suntem constienti ca este in interesul nostru si al Ungariei sa reconfirmam, intr-o maniera coordonata, angajamentul de a ne mentine expunerile in Ungaria", au aratat bancile.

FMI, Comisia Europeana si Banca Mondiala au acordat Ungariei un pachet de finantare de 20 miliarde de euro in luna octombrie a anului trecut.