Economia Romaniei va scadea "in mod abrupt" in 2009 si 2010, cand s-ar comprima cu 6,4%, respectiv cu 2,5%, ca urmare a ajustarii fiscale stabilite prin acordul de finantare cu FMI, conform NewsIn care citeaza noua prognoza a Bank of America Securities-Merrill Lynch cu privire la tara noastra. Astfel, banca americana si-a revizuit in scadere prognoza anterioara, unde estima o scadere a Produsului Intern Brut (PIB) cu 3,4% in 2009 si 3,2% in 2010.

Totodata, analistii institutiei cred ca inflatia va depasi si in acest an tinta stabilita de BNR, de 3,5% +/- un punct procentual, ca urmare a presiunilor inflationiste mari si a deprecierii leului. Acestia prognozeaza ca rata inflatiei va ajunge la 5,2% in acest an, urmand sa se tempereze anul viitor pana la 4%. La finele anului trecut, rata inflatiei s-a situat la nivelul de 6,3%.

"Deficitele fiscale si externe in crestere raman principalele probleme ale Romaniei, dar aplicarea programului fiscal si recesiunea economica ar trebui sa duca la diminuarea deficitului fiscal al Romaniei in 2009 si 2010. Dupa acordul cu FMI, ne-am revizuit in scadere prognoza privind deficitul fiscal in 2009 la 4,6% din PIB de la 7,5% din PIB, cat estimam anterior, si ne asteptam la temperarea deficitului de cont curent la 8% din PIB in 2009, respectiv la 6,5% din PIB in 2010", se arata in raportul Bank of America Securities-Merrill Lynch.

Analistii grupului bancar anticipeaza o depreciere a leului pana la finele acestui an, cursul de schimb urmand sa creasca pana la 4,50 lei pentru un euro, insa la sfarsitul lui 2010 cursul de schimb va cobora spre 4 lei pentru un euro.

Totodata, reprezentantii Bank of America-Merrill Lynch estimeaza ca BNR va scadea rata dobanzii de politica monetara la 8% in acest an, de la 9,50% in prezent, in trei etape, respectiv cu cate jumatate de punct procetual in iunie, august si septembrie. Aceasta urmeaza sa isi continue scaderea si anul viitor, cand va ajunge la 6%.