Joaquin Almunia: Economiile europene se indreapta spre iesirea din recesiune

de Dragos Comache     HotNews.ro
Vineri, 29 mai 2009, 14:23 Economie | Finanţe & Bănci

Statele europene se indreapta spre iesirea din recesiune, in linie cu estimarile privind reluarea cresterii economice la inceputul anului viitor, a declarat vineri Joaquin Almunia, comisarul pentru afaceri monetare al Uniunii Europene, potrivit Reuters. El a mai precizat ca scaderea economiilor europene a devenit mai controlata.

"Iesim din recesiune. Acum putem privi in viitor cu mai mult optimism, mai multa speranta", a spus Almunia in cadrul unui forum economic organizat in Spania.

In urma cu doua saptamani, Almunia declara ca economia Uniunii Europene a aratat primele semne pozitive, insa nu exista inca indicatori ai unei reveniri a cresterii. Astfel, el a aratat ca pietele financiare s-au stabilizat, in timp ce dobanzile pe termen scurt au coborat puternic.

"Exista semne care arata o stabilizare a pietelor bursiere, iar conditiile financiare ale companiilor par sa se imbunatateasca, daca avem in vedere fluxul masiv de emisiuni de obligatiuni de luna trecuta", a spus Almunia.

Acesta a mai adaugat ca si economia reala da semne pozitive, iar rezultatele stimulilor fiscali si monetari ar trebui sa fie vizibile in urmatoarele luni.


Citeste mai multe despre   












[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

995 vizualizari

  • -1 (1 vot)    
    singurele (Vineri, 29 mai 2009, 14:27)

    kin3zu78 [utilizator]

    semne care se vad intradevar vin din Germania si Franta , Spania mai putin iar Italia e la pamant inca


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri