"Optimismul BNR este firesc. S-a manifestat la un singur lucru si anume, de fiecare data cand a aparut vocea BNR, s-a referit pe rand la problemele financiare cu care ne-am confruntat. Era Ministerul de Finante in situatia de a nu-si mai plati datoriile? S-a rezolvat aceasta situatie si bancile s-au mobilizat si-au imprumutat Ministerul de Finante. S-a vorbit despre incetare de plati? Romania nu este in incetare de plati", a afirmat, duminica, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului BNR, la Realitatea Tv, in replica la declaratiile sefului statului, potrivit NewsIn.

Traian Basescu afirmase, duminica, la sedinta de Guvern, ca optimismul BNR nu are acoperire, cata vreme se va inregistra o scadere a produsului intern brut si in trimestrul II, ceea ce inseamna ca Romania intra in recesiune, iar in aceste conditii Executivul trebuie sa asigure plata salariilor.

In ceea ce priveste rezerva minima obligatorie, Adrian Vasilescu a precizat ca "este un program facut cu FMI": "Acest program deja a inceput. Un miliard a plecat deja din rezerva BNR la bancile comerciale. Alte sume vor pleca in lunile urmatoare".

"De la inceputul anului, banca centrala a redus de doua ori dobanzile. Probabil ca mai departe, consiliul de administratie al BNR va avea un program de reducere in continuare a dobanzilor, plecand de la faptul ca avem inflatia coborata la zero si probabil ca vor fi inca un numar de luni de aici incolo cu inflatie spre zero. Aici, avem o problema foarte serioasa. Dobanzile bancilor comerciale sunt sus, la 12-14%, adica cu mult peste rezerva BNR si intr-o situatie nefireasca de rata reala cu mult pozitiva", a adaugat Adrian Vasilescu.

Seful statului a afirmat, la sedinta extraordinara de Guvern de duminica dimineata, ca optimismul oficialilor BNR "nu are acoperire in evolutia viitoare a economiei". Traian Basescu a spus ca in conditiile in care se va inregistra o scadere a PIB-ului si in al doilea trimestru, inseamna ca Romania intra in recesiune: "Abia in trimestrul III sau IV poate reusim sa stapanim deprecierea economiei", a spus Basescu, adaugand ca, in aceste conditii, este nevoie ca Guvernul sa asigure plata salariilor.