Partea de creditare sub forma creditelor ipotecare si a altor credite cu ipoteca inregistreaza un ritm pozitiv. Recentele programe lansate pe piata vor sustine acest trend, a declarat Sorin Mititelu, director executiv divizia retail, BCR. Marinel Burduja, prim-vicepreşedinte Raiffeisen Bank, a spus ca o buna parte din solutiile la criza sunt "solutii morale. Plata unei datorii scadente este o valoare importanta a oricarei societati". Declaratiile au fost facute in cadrul Galei Bancherilor de Top, organizata de Finmedia.

Sorin Mititelu a mai declarat ca, in ce priveste creditul de consum, situatia se prezinta mult mai diferit: statisticile indica o scadere. "Cresterile din ultimii ani nu vor mai fi inregistrate, dar se va inregistra o evolutie mai lenta si catre finalul anului poate intra pe un trend pozitiv".

"Ar trebui sa devenim cat mai tehnocrati si mai constienti de responsabilitatile sociale. Criza este imprevizibila, un singur calup de solutii nu este suficient. O solutie solida poate fi data de un pachet politic si un mesaj politic clar. Orice banca doreste sa investeasca intr-un mediu predictibil", a spus Marinel Burduja

Alte declaratii ale lui Marinel Burduja:

  • O serie intreaga de solutii au sorginte economica, dar unele solutii sunt morale. Sistemul bancar se bazeaza pe o multime de valori morale poate insuficient promovate.
  • Spre exemplu, plata unei datorii scadente este o valoare importanta a oricarei societati.
  • Noi nu lucram cu banii nostri, ci ai societatii. Daca bancile acumuleaza pierderi, au posibilitati si mai limitate de a rambursa depozitele pe care le-au creat.
  • Trebuie sa fim toti partizanii de respectare a obligatiilor care deriva dintr-un contract. Daca vorbim despre solutiile de rezolvare a crizei, e important sa intelegem ca banii nu pot proveni decat din munca.
  • Copiii au fost obisnuiti cu telefon mobil, cu masina, sunt niste greseli educationale grave. In nicio tara dezvoltata astfel de exagerari nu au loc.

Anca Bidian, directorul companiei de brokeraj Kiwi Finance, a declarat ca "au fost luni de zile in care partenerii bancari spuneau ca a disparut cererea din piata. Pe urmatoarele 12 luni spun ca va fi creditare. Cererea nu a disparut niciodata, in acest model economic nu are cum sa dispara, creditul are un rol esential in functionarea mecanismelor de piata. A fost vorba de o lipsa de adaptare din partea ambilor actori la noile conditii", a explicat aceasta.

Florin Pogonaru, presedintele Asociatiei Oamenilor de Afaceri a declarat ca exista discutii legate de posibilitatea demararii unor programe asemanatoare cu "Prima Casa" si pentru IMM-uri, in sensul asigurarii unor garantii de stat pentru acest sector.