"Reprezentantii FMI vin intr-o misiune de evaluare, nu vin sa ne spuna sa facem ceva intr-un anumit fel. Isi expun punctele de vedere, iar noi vom tine cont de ele in asa fel incat sa respectam termenii acordului", a precizat Mocanu. La ora actuala, Ministerul Finanatelor incearca sa gaseasca solutia cea mai buna pentru ca noua grila de salarizare sa nu afecteze bugetul. "A fost o discutie intr-un cadru mai amplu (n.red. in Guvern) pe marginea proiectului si s-a decis ca este necesara aceasta lege si ca trebuie stabilita posibilitatea de finantare, identificate sursele pentru partea financiara", a afirmat Valentin Mocanu. Acesta a precizat ca forma finala a grilei de salarizare va fi stabilita in functie de evaluarea financiara pe care o va face Ministerul Finantelor pentru perioada 2010-2015.
Cresterea fondului de salarii pentru personalul din sistemul bugetar nu poate depasi 25% pana in 2014, a declarat recent ministrul Muncii, Marian Sarbu.
Initial, premierul Emil Boc a cerut ca proiectul sa fie gata pana pe 20 iunie pentru a putea Guvernul sa-si asume raspunderea in Parlament pana pe 30 iunie. Pana la acea data, au fost finalizate dezbaterile cu sindicatele pe marginea proiectului, fiind stabilita o forma a grilei unice. Aceasta grila fost discutata in Guvern, insa atunci s-a constatat ca bugetul nu poate suporta coeficientii de salarizare asa cum au fost stabiliti in grupul de lucru. De aceea, s-a decis reducerea lor. De atunci, Ministerul Finantelor se tot chinuie sa elaboreze o analiza financiara asupra proiectului. Astfel, in ciuda deselor intalniri ale grupului care a lucrat la elaborarea proiectului, nu s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste modul in care va arata grila unica a salarizarii.
O delegatie a Fondului va sosi la Bucuresti pentru evaluarea acordului de imprumut convenit cu Romania in primavara acestui an.



















