Investitiile straine directe in Romania au scazut cu circa 43%, pana la 2,8 miliarde euro in prima jumatate a lui 2009

de Adrian Vasilache     HotNews.ro
Miercuri, 12 august 2009, 11:56 Economie | Finanţe & Bănci

Investitiile straine directe in Romania au depasit 2,8 miliarde euro in prima jumatate din acest an, in scadere cu 42,9% fata de primele sase luni ale anului trecut, cand acestea au depasit 5,07 miliarde euro, potrivit datelor prezentate miercuri de BNR. In perioada mentionata, deficitul de cont curent a scazut cu 73,3% pana la 2,3 miliarde euro fiind finantat integral prin investitii straine directe.

In prima jumatate a acestui an, din cele 2,8 miliarde euro, creditele intra-grup au reprezentat 49,7%, participatiile la capital 40,9% si profitul reinvestit 9,4%.

Datele BNR mai arata ca in primul semestru din acest an, deficitul de cont curent a depasit 2,37 miliarde euro, in scadere cu 73,3% fata de aceeasi perioada din 2008, influenta determinanta asupra reducerii soldului contului curent avand-o deficitul comercial, care a depasit 2,96 miliarde euro, cu 67,2% mai putin decat in prima jumatate a anului trecut.

Datoria externa pe termen mediu si lung depasea la 30 iunie din acest an nivelul de 57,2 miliarde euro (75,8% din totalul datoriei externe), in crestere cu 11,7% fata de 31 decembrie 2008.

Datoria externa pe termen scurt a inregistrat la 30 iunie 2009 nivelul de 18,2 miliarde euro (24,2% din total datorie externa), in scadere cu 17,8% fata de 31 decembrie 2008.


Citeste mai multe despre   










466 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Sunt vesti bune (Miercuri, 12 august 2009, 13:15)

    Romanescu [anonim]

    1. Continua investiile straine si inca de ordinul miliardelor.

    2. Investitiile sunt suficiente pt. a acoperi integral deficitul de cont curent; asta e o vulnerabilitate mai putin pt. economia romaneasca.

    3. Deficitul de cont curent a sczut spectaculos, mai mult si mai repede decat investiile straine. Foarte bine e ca exporturile scad mai greu decat importurile (China de ex. are un fenomen exact invers, exporturile ii scad mai repede decat importurile).

    4. Datoria externa pe termen scurt e intr-o scadere mai rapida decat cresterea datoriei pe termen mediu-lung, element f. bun si pt. moneda nationala.

    5. Nivelul datoriei externe (publica + privata) e sustenabil (sub 50% din PIB) si e sub cerintele aderarii la euro.
    • 0 (0 voturi)    
      Adevarul e ca .... (Miercuri, 12 august 2009, 15:32)

      Gigi [anonim] i-a raspuns lui Romanescu

      Adevarul e ca, pe langa efectele negative ale asa-zisei crize financiare si economice (pe care le cunoastem din zecile de articole aparute sau din viata reala) au loc o serie de ajustari la nivel macroeconomic care sunt bine venite. Pe langa ce ai amintit tu as aminti si o modificare in comportamentul populatiei in sensul cresterii economisirii, o analiza mai serioasa inainte de contractarea unui credit (de orice fel). In mod normal ar mai trebui sa avem si o ajustare masiva a inflatiei (in sensul scaderii la un nivel de 2-3%) insa vad ca acest lucru nu se intampla inca. Stiu ca o sa fiu injurat insa mai e un efect pozitiv. Scaderea (sau mentinerea) nivelului veniturilor ne va ajuta sa pastram competitivitatea in atragerea investitiilor straine. Personal sunt patit, inainte de criza ajunsesem sa caut disperat doi electricieni pentru o lucrare intr-o garsoniera de 25mp care nu necesita (probat prin realitate) mai mult de 3 zile cate 4-5 ore/zi de munca. Au fost unii care mi-au cerut si 2500 RON pentru lucrare. Le-am explicat clar ca as vrea si eu sa am asemenea venituri cum solicita ei.

      Acum, legat de balanta de plati externa, treaba e cu dus si intors. Daca scaderea rapida a importurilor se datoreaza scaderii importului de autoturisme si produse electronice, electrocasnice (si orice alte produse pt care omul facea repede un credit) e ok. Daca insa se datoreaza scaderii importului de tehnologie productiva nu prea e bine pentru ca pe termen lung ne va afecta competitivitatea pe piata interna si pe cele externe (asa putine cum sunt ele).
  • 0 (0 voturi)    
    Sunt si vesti proaste (Joi, 13 august 2009, 14:43)

    artenie [anonim]

    In procesul haotic de restructurare a agentiilor si ministerelor s-a desfiintat si Agentia pentru Investitii Straine-ARIS care se ocupa din partea statului cu promovarea si atragerea investitiilor straine. Toate tarile din lume inclusiv cele subdezvolate si in curs de dezvoltare au un organism guvernamental pentru promovarea tarii ca destinatie pentru investitorii straini. Se pare ca acum se promoveaza numai turismul.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version