Administratiile locale vor putea actualiza cu rata inflatiei din 2007-2009 cuantumurile impozitelor si taxelor locale aplicate in 2010, astfel incat acestea vor creste cu circa 20% si vor aduce anul viitor venituri suplimentare de peste 970 milioane euro.

Ministrul Pogea a confirmat, pentru Mediafax informatia, si spune ca masura a fost ceruta de mai mult timp chiar de catre reprezentantii administratiilor publice locale.

In acest sens, Guvernul a decis miercuri, printr-o hotarare, sa permita administratiilor locale actualizarea nivelurilor minime si maxime ale valorilor impozabile, impozitelor, taxelor locale, altor taxe asimilate acestora, precum si ale amenzilor, cu inflatia pe anii 2007, 2008 si 2009.

Cursul de 4,09 lei/euro, aplicabil pentru alinierea unor taxe la nivelul celor din Uniunea Europeana, a fost stabilit conform prognozelor oficiale privind cursul la 1 octombrie 2009.

La randul sau, presedintele Asociatiei Consiliilor Judetene si Locale, Liviu Dragnea, a declarat agentiei Mediafax tot inaintea sedintei Executivului, ca masura se impunea inclusiv in ceea ce priveste extinderea "plajei" de valori in care se pot incadra aceste taxe si impozite.

Impozitul pe cladiri pentru persoanele fizice se calculeaza prin aplicarea unei cote de impozitare de 0,1 la suta la valoarea impozabila, potrivit Gandul.

Impozitul anual pentru terenurile intravilane din Capitala cu destinatia de constructii va creste in functie de zona. Pentru zona A, impozitul se scumpeste de la 7.774 lei la 9328,8 lei pentru un hectar, iar impozitul pentru zonele marginase creste de la 3.339 lei la 4006,8 lei pentru un hectar.

Pentru autoturismele cu capacitate cilindrica curprinsa intre 1.601 si 2.000 de cmc inclusiv, impozitul va creste de la 15 lei pentru 200 cmc de capacitate la 18 lei.