FMI a alocat Romaniei circa 1,4 mld. dolari in cadrul programelor DST pentru statele membre

de V.M.     HotNews.ro
Vineri, 28 august 2009, 21:48 Economie | Finanţe & Bănci

FMI a alocat Romaniei Drepturi Speciale de Tragere (DST) in valoare de 1,19 mld. dolari, urmand ca pe 9 septembrie sa puna la dispozitie alte 227 mil. dolari printr-o alocare speciala, in cadrul unui program care vizeaza toate statele membre, menit sa furnizeze lichiditate pentru rezervele valutare, transmite NewsIn.

"O alocare generala de DST-uri, in valoare de 250 miliarde dolari, a devenit efectiva vineri, 28 august. Alocarea este menita sa furnizeze lichiditate sistemului economic mondial prin suplimentarea rezervelor valutare ale statelor membre ale FMI", arata un anunt al Fondului Monetar International (FMI).

Alocarea generala de DST-uri a fost facuta pentru 186 de state membre ale FMI, proportional cu cotele lor actuale in cadrul Fondului, care sunt calculate in functie de ponderea tarilor in economia globala.

In cadrul acestei alocari generale, Romania poate dispune, de vineri, de 1,19 miliarde dolari (763,7 milioane DST).

"Separat, FMI mai pune la dispozitie o alocare unica de DST-uri, care a intrat in vigoare pe 10 august 2009 si care va intra in vigoare pe 9 septembrie 2009. Totalul in cadrul acestei alocari speciale se ridica la 21,5 miliarde DST, respectiv 33 miliarde dolari", se mai precizeaza in anuntul FMI.

In cadrul alocarii speciale, Romania poate beneficia de 145 milioane DST (227 milioane dolari), suma totala pentru cele doua transe puse la dispozitie ridicandu-se astfel la 908,8 milioane DST (1,4 miliarde dolari).

Romania are in desfasurare un acord extern de finantare, in cadrul caruia FMI s-a angajat sa imprumute statul cu aproape 13 miliarde euro.

Planul a fost aprobat in aprilie de G20, grupul celor mai importante state industrializate si emergente, pentru a injecta lichiditati in sistemul financiar global, intr-un moment in care rezervele internationale ale statelor constituie o marja de siguranta in contextul crizei globale.

Statele pot folosi aceste alocari pentru rezervele valutare, prin operatiuni de tip swap.
DST reprezinta moneda virtuala a Fondului Monetar International, a carei valoare este calculata in raport cu un cos valutar format din dolar, yen, lira sterlina si euro. Tranzactiile in interiorul FMI sunt calculate in DST. 


Citeste mai multe despre   












[P] Camera Consultantilor Fiscali organizeaza examen de atribuire a calitatii de consultant fiscal sau de consultant fiscal asistent in Bucuresti, in data de 4 noiembrie 2017

Camera Consultantilor Fiscali este organizatia profesionala de utilitate publica care coordoneaza activitatea de consultanta fiscala din Romania si are in evidenta peste 5.500 de membri la nivel national. Inscrierile la examen se fac in perioada 2 octombrie 2017 - 20 octombrie 2017 pe site-ul http://www.ccfiscali.ro/.

280 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version