Deficitul bugetar dupa primele opt luni ale acestui an este estimat la aproximativ 4,4% din Produsul Intern Brut (PIB), a declarat marti seara Gheorghe Pogea, ministrul Finantelor, citat de NewsIn. Ministrul a precizat ca datele finale privind executia bugetara la opt luni vor fi cunoscute abia spre sfarsitul acestei luni.

Dupa primele sapte luni, deficitul bugetului general consolidat ajunsese la 17,6 miliarde de lei (4,2 miliarde de euro), sau 3,5% din Produsul Intern Brut revizuit, dupa ce cheltuielile au sporit cu 7,4%, la 109,8 miliarde de lei, iar veniturile au scazut cu 6,9%, la 92,2 miliarde de lei, potrivit datelor publicate de Ministerul Finantelor.

Autoritatile romane si Fondul Monetar International (FMI) au agreat, dupa misiunea de evaluare a Fondului din august, o noua tinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an, de 7,3% din PIB, fata de plafonul de 4,6% din PIB fixat initial, in conditiile inrautatirii semnificative a prognozelor macroeconomice.

In prezent, Guvernul ia in calcul o contractie economica de 8,5% pentru acest an si o valoare a PIB de 497,3 miliarde de lei, comparativ cu nivelul de 531,3 miliarde de lei - la o scadere a PIB de 4% - prevazut anterior. Anul trecut, valoarea PIB-ului Romaniei a fost de 504 miliarde de lei (136,8 miliarde de euro).