“A demonstra ca un anumit aranjament institutional conduce la o performanta suboptimala, scrie Ostrom, nu este echivalent, totusi, cu a demonstra ca un alt aranjament institutional va conduce la un rezultat mai bun”. Faptul ca in secolul 20 multe dintre cele mai bune minti din stiintele sociale au trebuit sa se lupte pentru a dovedi incoerenta si falsitatea unei propozitii atat de evident eronate precum este “Piata esueaza, prin urmare statul este solutia”, spune ceva semnificativ despre atmosfera intelectuala a acestui secol.
Elinor Ostrom a mers dincolo de a demonstra empiric ca in nenumarate cazuri nu statul este solutia. Argumentul ei este insa diferit de al colegilor Buchanan sau Tullock. Statul, spun Tullock si Buchanan, nu numai ca nu este un mecanism eficient de executare a operatiilor economice de obicei facute de firme, dar nu este eficient nici macar pentru operatii de interventie administrativa si regulatorie pe piete.
Ideea ca avem aceasta institutie, statul, functionand la cheie si populata cu niste oameni de o competenta minunata – politicieni si birocrati, care nu se gandesc decat la binele public si se comporta ca atare, fara a fi tentati deloc sa foloseasca parghiile si influenta in interes propriu – este un mit.
Esecul statului este chiar mai sistematic si pervers decat cel al pietei. Aveam, pana acum, o teorie a esecului pietei care ar justifica prin implicatie interventia statului. Acum, avem o teorie a esecului statului. Interventia statului nu mai poate fi invocata din oficiu. Se cere argumentata punctual, si nu impusa prin definitie. Eficienta ei trebuie dovedita, nu postulata. Pe scurt, Buchanan si Tullock arata ca statul esueaza si mai grav decat piata.
Elinor Ostrom face un pas inainte. Ea priveste parte pozitiva a lucrurilor. Astfel dovedeste cum, chiar si atunci cand vorbim despre bunuri si servicii publice, pe care piata nu le poate oferi si pe care statul pretinde ca le ofera eficient, oamenii pot dezvolta aranjamente institutionale complexe prin care sa isi produca si distribuie bunurile si serviciile respective. Ca pot rezolva probleme complexe de cooperare si coordonare sociala si ca nu au nevoie de sfaturile sau forta statului ca sa o faca.
De pilda, abordarea conventionala merge pe ideea ca problemele resurselor naturale si ale mediului trebuie rezolvate centralizat, de stat. Sau si mai mult, de catre un „supra-stat mondial” cum este ONU. Lasati liberi, indivizii distrug resurele naturale, deci... statul trebuie sa intervina.
Ostrom a aratat prin analize ingenioase, prin experimente de laborator si prin argumente teoretice ca exista solutii la probleme precum cea a exploatarii abuzive a resurselor aflate in proprietate comuna, solutii pe care oamenii le inventeaza singuri, fara sa faca apel la forta statului. Mai mult, ca aceste solutii nu sunt ipotetice sau teoretice. Ca sunt practicate si au fost practicate de comunitatile umane de pe tot globul de cand lumea.
Implicit, Elinor Ostrom ne dezvaluie un fapt de o mare importanta: cum prejudecata statista ce a facut ravagii in secolul 20 ne face sa consideram nesemnificative solutii si aranjamente institutionale functionale. Uitam ca oamenii se pot auto-guverna fara guvernele statelor.
Opera lui Elinor Ostrom este astfel, in ultima instanta, un profund argument in favoarea auto-guvernarii si libertatii umane. Pe scurt, o provocare la adresa statismului. Deliberat sau prin accident, Comitetul Nobel i-a acordat acest premiu, un premiu pe care cei apropiati lui Elinor il asteptam de cativa ani, intr-un moment cu totul special. Criza economica recenta a dus la exacerbarea feroce a retoricii statiste.
Doctrine tipice pentru logica “piata esueaza, prin urmare statul este solutia” precum Keynesismul, fac ravagii la scara globala in mintile oricum afectate de patologia intelectuala ce vede un rol pentru stat in tot si in toate. Poate recunoasterea publica a valorii scolii de gandire reprezentata de Elinor Ostrom schimba actuala atmosfera? Pe termen scurt, destul de improbabil. Dar sa nu uitam ceea ce Keynes insusi ne-a invatat:
"Ideile economistilor si ale celor ce scriu filosofie politica, chiar si cand sunt eronate, sunt mult mai influente si importante decat se crede indeobste. Intr-adevar, lumea este guvernata aproape in totalitate de acestea. Oamenii practici, ce se inchipuie a fi in afara oricaror influente intelectuale, sunt de obicei sclavii ideilor vreunui economist sau altul de mult plecat intre cei drepti. Cu fixatie si o autoritate patologice, ei isi extrag zapaceala din lucrarile vreunui autor din alte vremuri. Am convingerea ca puterea intereselor personale si de grup este mult supraestimata in raport cu cea a ideilor ce penetreaza treptat si pe nesimtite mintile oamenilor. Bineinteles, nu imediat, dar mai devreme sau mai tarziu puterea ideilor se va face simtita; pentru ca in domeniul economiei si al filosofiei politice nu sunt prea multi cei influentati de noile teorii inainte ca acestea sa depaseasca 20 sau 30 de ani de cand au fost propuse, asa incat ideile aplicate evenimentelor curente de politicieni … sunt departe de a fi cele mai noi in domeniu. Dar pana la urma, mai devreme sau mai tarziu, lumea aceasta este influentata in bine sau rau nu de interesele personale sau de grup, ci de idei".
N. Red.: Dragos Paul Aligica este autorul unui dialog de exceptie cu Elinor Ostrom
http://www.mercatus.org/uploadedFiles/Mercatus/Publications/Rethinking%20Institutional%20Analysis%20-%20Interviews%20with%20Vincent%20and%20Elinor%20Ostrom.pdf
Ar fi frumos daca si in Romania s-ar traduce lucrari ale Coase, Hayek si Mises, precum si Peter Bauer. Avem prea multa literatura neoclasica/marxista/keynesiana. Julian Lincoln Simon ar fi o lectura foarte buna pentru toti cei care se proclama ecologisti.
PS
L-ai uitat matale pe Mancur Olson.
A adauga numai o povetioara. Erau inundatii in romaia acum doi-tre ani. OAmenii napastuiti stateau insa cu mainile in san si se vaitau ca "statul nu-i ajuta". Unii jucau table pe tapsan si-si omorau timpul, soldatii curatau in urma inundatiei. Multi au spus ca statul e intradevar responsabil. Cred insa ca mai bine s-ar fi ajutat singuri. Statul nu le poate face, nici daca vrea, pe toate. IAr daca nici nu vrea...
Deci trebuie sa existe si legi care sa permita comunitatilor sa fie pro-active si sa se autogestioneze, iar in Romnia nu cred ca exista inca un climat favorabil.
Asadar,
"Piata e imperfecta, prin urmare statul este solutia"
NU este o propozitie
Sa auzim numai de bine.
Argumentele dnei Ostrom sunt pentru abordarile complexe, lipsite de simplificarile unui articol de prezentare. De aceea se poate spune ca Ostrom a produs argumente in favoarea auto-guvernantei, dar asta nu inseamna ca a produs argumente impotriva rolului statului. no way. ce zice Aligica este dupa parerea mea o exagerare data de lentilele liberale ale ganditorului roman.
Ostrom argumenteaza ca autoguvernarea produce rezultate mai bune IN ANUMITE CONDITII, mai exact, una dintre ele, este sa fie comunitati mici.
o lectura partinitoare facuta prin prisma ideologica la care adera autorul articloului, recte ideologia liberala, care pe anumite trepte se opune clar ideilor sustinute de dna Ostrom.