Statele Unite ale Americii se declara ingrijorate de "rigiditatea yuanului" si de "accelerarea acumularilor de rezerve de schimb" ale Beijingului, acuzand faptul ca moneda nationala a Chinei este subevaluata, potrivit unui raport al Departamentului Trezoreriei publicat joi si citat de AFP.

"Rigiditatea yuanului si noua accelerare a acumularilor de rezerve de schimb reprezinta doua motive de mare ingrijorare", sustine Trezoreria, in raportul semestrial privind cursul valutelor principalilor parteneri economici ai SUA.

Washingtonul acuza faptul ca subevaluarea monedei chinezesti in raport cu dolarul sustine exporturile Chinei si penalizeaza exportatorii americani.

"Acest lucru trebuie corectat pentru a incuraja fondarea unei economii mondiale mai puternice si mai echilibrate, in conformitate cu principiile G20. Trezoreria ramane la parerea ca yuanul este subevaluat", adauga sursa citata.

La fel ca in raportul precedent, publicat in aprilie, Trezoreria a ajuns la concluzia ca niciunul dintre marii parteneri comerciali al Statelor Unite "nu si-a manipulat rata de schimb pentru a ajusta balantele de plati sau pentru a obtine, incorect, avantaje comparative".