Romania va fi vedeta din acest an a Zilelor culturale ale Bancii Centrale Europene (BCE), manifestare ce va debuta la Frankfurt, miercuri, 21 octombrie 2009, si se va incheia luni, 9 noiembrie 2009.

Manifeastarea are loc anual, Romania fiind in acest an invitata sa isi promoveze valorile culturale, cu ocazia celei de-a 20-a aniversari a caderii Cortinei de Fier in Europa. BCE, in colaborare cu Banca Nationala a Romaniei a organizat spectacole cu cei mai in voga artisti romani ai momentului, manifestarea debutand in aceasta seara cu concertul Orchestrei Nationale Radio ( dirijor Cristian Mandeal) care va interpreta lucrari de George Enescu si Ludwig van Beethoven.

Programul mai include o lectura a lui Mircea Cartarescu, care va citi din „Die Wissenden” („Orbitor. Aripa stanga”), prima parte a trilogiei sale de 1 500 de pagini. Evenimentul va fi prezentat de Gerhardt Csejka, traducatorul in limba germana al lucrarii. Vor mai concerta Johnny Raducanu si Gheorghe Zamfir, iar vizitatorii vor putea admira creatii ale lui Brancusi, expuse la Museum der Weltkulturen.

In final, marele eveniment de inchidere va apartine lui Dan Puric, cu al sau „Don Quijote – Made in Romania”: aceasta "Renumitul regizor, autor si actor combina multe genuri cu scopul de a transcende frontierele nationale, barierele lingvistice si diferentele ideologice fara a trebui sa renunte la particularitatile culturale", se arata in programul evenimentului.