Economia Marii Britanii s-a comprimat, in mod neasteptat, cu 0,4% in al treilea trimestru al anului, dupa ce in trimestrul anterior a scazut cu 0,6%, potrivit datelor oficiului national de statistica citate de AFP. Economistii estimau ca Marea Britanie va reveni pe crestere in acest trimestru, prognozand un avans economic de 0,2%.

Datele oficiale arata a in aceasta perioada sectorul serviciilor a scazut cu 0,2%, in vreme ce productia industriala s-a diminuat cu 0,7%.

Perioada iulie-septembrie reprezinta al saselea trimestru consecutiv de scadere a Produsului Intern Brut (PIB), aceasta fiind cea mai lunga perioada de scadere din 1955, de cand se tine evidenta evolutiei trimestriale a PIB.

Comparativ cu perioada similara a anului trecut, economia s-a contractat cu 5,2%.

Stirea a determinat scaderea cu peste un cent a cotatiei lirei sterline in raport cu dolarul american.