Stimularea crearii de noi locuri de munca pentru romani, echitate in sistemul public de pensii, cresterea veniturilor, limitarea masurilor populiste, sunt doar cateva dintre promisiunile cuprinse in programele sociale ale principalilor candidati la presedintie. In aproape toate programele de campanie se regaseste ideea ca banii publici trebuie directionati mai eficient in ceea ce priveste asistenta sociala.

Sunt prea multi asistati sociali, spun raspicat atat Crin Antonescu, cat si Traian Basescu. Aceasta idee este abordata si de Mircea Geoana, dar mult mai timid, spunand doar ca politicile de securitate sociala trebuie scoase de sub influenta deciziilor electorale.

Candidatii critica faptul ca multe dintre masurile sociale sunt populiste. Insa, nu este un motiv sa promita, in continuare, acordarea de stimulente financiare. Crin Antonescu sustine ca prioritatea este protejarea locurilor de munca viabile si incurajarea initiativei private, creatoare de noi slujbe pentru romani. Antonescu spune ca trebuie acordate stimulente financiare in zonele defavorizate. Traian Basescu vrea elaborarea unui Cod al Asistentei Sociale, care sa faca ordine in cele peste 200 drepturi de asistenta sociala actuale, reglementate prin peste 170 de acte normative. Basescu scoate in evidenta ideea ca este necesara cresterea veniturilor mai mici si crearea unei clase mijlocii mult mai puternice. Mircea Geoana propune un Pact National pentru Locuri de Munca, Formare Profesionala si Protectie Sociala ca motor de restabilire a increderii, solidaritatii si coeziunii sociale. Geoana dedica pensionarilor o mare parte din promisiuni. Sorin Oprescu spune in doar cateva cuvinte ca va fi acordat un sprijin pentru cei cu venituri mici, in principal pensionari, someri si tineri.

Am selectat din programele de campanie principalele constatari facute de candidati, precum si solutiile propuse de acestia in ceea ce priveste protectia sociala. Iata care sunt promisiunile electorale in materie de politici sociale ale principalilor candidati.

Citeste articolul integral pe EurActiv.ro