Acordul Romaniei cu Fondul Monetar International "merge inainte", "nu a deraiat". Asigurarea vine din partea reprezentantului Romaniei la FMI, Mihai Tanasescu. "Vreau sa subliniez ca programul dintre Romania si finantatorii externi este in linie, se merge inainte, nu a deraiat si de aceea cred ca mai bine mai repede, decat mai tarziu si subliniez inca o data dorinta mea ca maturitatea politica sa-si spuna cuvantul de data aceasta in Romania", a declarat Mihai Tanasescu, pentru RFI.

Pe fondul unor temeri tot mai accentuate cu privire la decizia Fondului de a acorda transa de imprumut, fostul ministru al Finantelor a anuntat ca "atat Fondul Monetar International, Comisia Europeana, cat si Banca Mondiala raman determinate in a continua acest program cu autoritatile de la Bucuresti". Iar cele trei delegatii vor reveni in Romania si in luna ianuarie, daca pana atunci vom avea un nou Guvern.

In acest moment, principala problema a Romaniei o reprezinta bugetul pe anul viitor, care nu a fost inca aprobat. "Cerinta in special a Comisiei Europene, a Fondului Monetar si a Bancii Mondiale este ca acest buget al anului viitor sa fie aprobat in timp, asta inseamna in luna decembrie a acestui an si, sigur, daca este posibil, inainte de intalnirea board-ului directorilor executivi din Fondul Monetar International", spune Mihai Tanasescu.

"Aceasta inseamna un calendar destul de strans, dar repet, exista posibilitatea, daca intelegerea la nivel politic se va efectua, ca acest document financiar important pentru Romania sa fie discutat si aprobat de Parlament in timp util. Daca nu se va intampla asta, convorbirile vor continua, discutiile intre autoritati si finantatori externi vor continua, iar probabil cel mai devreme in luna ianuarie o noua delegatie va veni la Bucuresti, pentru a vedea cum pot fi implementate masurile care au fost agreate", a incheiat Mihai Tanasescu.