Estonia va adopta moneda euro in 2011, "daca totul merge bine", a declarat luni comisarul european insarcinat cu afaceri economice si monetare, Joaquin Almunia, citat de AFP.

"Pentru 2011, exista un potential candidat: Estonia. Aceasta tara a avansat enorm in ceea ce priveste respectarea criteriilor", a subliniat Almunia, care a precizat ca nicio tara nu va trece la moneda euro in 2010.

"Daca totul merge bine, putem acorda unda verde in iunie 2010", a adaugat el.

Estonia ar putea deveni astfel al 17-lea stat care va adopta moneda unica europeana.

Romania si-a propus sa adopte moneda euro in 2014.

Statele care doresc sa adopte euro trebuie sa indeplineasca o serie de criterii legate in principal de finantele publice, de datoria publica, inflatie si stabilitatea cursului de schimb.

Estonia, care a aderat la UE in 2004, spera sa adere la Zona Euro in 2007, dar data a fost amanata initial pentru 2008, din cauza inflatiei persistente, si ulterior pentru 2011.

Tara a fost puternic afectata de criza economica mondiala, PIB-ul tarii urmand sa scada cu circa 15,3% in acest an.