Dupa ce in data de 16 noiembrie guvernatorul Bancii Centrale din Vietnam jura cu mana pe datoria in dolari ca o depreciere a monedei nationale ar aduce riscuri inimaginabile tarii, pe 25 noiembrie Vietnam-ul si-a devalorizat moneda nationala cu 5%, marcand apropierea de cotatiile oficiale.

Vietnam este un mic miracol economic, marcand cifre foarte asemanatoare cu Romania - 8 ani de crestere economica neintrerupta, deficite duble (bugetare si de cont curent). Inflatia lor este 4.35%, rata de referinta 8%. Suna oarecum cunoscut. La fel ca si in Romania, autoritatile locale nu au stiut ce sa faca cu uriasele influxuri de capital. Devalorizarea are rolul de a reduce presiunea pe economie, care este supraincalzita, scrie Mihai Marcu pe blogul sau.

Riscul principal pentru Vietnam este ca aceasta devalorizare (de doar 5%) sa nu fie suficienta. Fata de cotatiile de pe piata neagra, mai e loc de inca -14%. Rolul real al unei devalorizari este sa faca speculatorii sa zica "Suficient, nu mai e nimic de castigat aici". Doar asa se castiga credibilitate.

In Romania am ales alta cale - in 2008 am accelerat la maxim spre prapastie, crescand deficitele bugetare si de cont curent. Noroc cu speculatorii care au fortat autoritatile sa-si faca treaba intr-un final.

Buffet zicea "You never know who is swimming naked until the tide goes out." Asta a fost cazul nostru: bulele speculative si intrarile de capitaluri straine au convins autoritatile ca vremurile bune au venit pentru totdeauna din cauza priceperii lor in economie, cand de fapt inotam au naturel.