Grecia isi va respecta obligatiile financiare si va reduce deficitul bugetar sub 3% din PIB in urmatorii patru ani, a declarat vineri premierul grec George Papandreou, citat de Reuters.

"Reducem deficitul prin masuri structurale si intentionam sa facem acest lucru in decurs de patru ani. Este un program foarte clar si suntem foarte hotarati sa il aplicam", a spus Papandreou in cadrul interviu.

De asemenea, Papandreou a anuntat ca il sustine pe ministrul de finante George Papaconstantinou, care s-a angajat sa reduca deficitul bugetar de la 12,7% cat va fi in acest an, la 9,1% in 2010.

Premierul elen a respins totodata si zvonurile care aratau ca Grecia ar putea iesi din zona euro din cauza datoriei publice mari, care ar putea atinge 125% din PIB in 2010.

"Nu exista o astfel de posibilitate. Doi dintre cei mai proeminenti europeni, care cunosc foarte bine economie, - presedintele Eurogroup, Jean-Claude Juncker, si presedintele BCE, Jean-Claude Trichet - spun ca nu vom intra in incapacitate de plata", a aratat Papandreou.

Un oficial al Ministerului de Finante a anuntat joi ca datoria publica a Greciei a ajuns la 300 miliarde de euro, acesta fiind cel mai ridicat nivel din istoria moderna a tarii.

Credibilitatea autoritatilor de la Atena a fost deteriorata dupa ce acestea au anuntat ca deficitul bugetar va fi de 12,7% din PIB in acest an, iar datoria publica va urca la 113% din PIB. Noua estimare cu privire la deficitul bugetar este de peste trei ori mai mare decat prognozele initiale si de peste patru ori mai mare decat limita de 3% prevazuta de Pactul European de Stabilitate.

Agentiile de evaluare financiara au retrogradat ratingurile suverane ale Greciei datorita nivelului foarte ridicat al deficitului bugetar.