Italia: Un grup ce apara interesele consumatorilor a dat in judecata Unicredit si Intesa San Paolo. Bancile ar putea plati compensatii de 6.25 miliarde de euro

de A.N.     HotNews.ro
Sâmbătă, 2 ianuarie 2010, 19:55 Economie | Finanţe & Bănci

Un grup italian ce apara drepturile consumatorilor a lansat doua actiuni in justitie impotriva unor banci din Italia, din cauza comisioanelor percepute la un descoperit de cont, a anuntat presa din Peninsula, citata de AFP. Cele doua reclamatii, depuse in numele consumatorilor italieni, ar putea costa cele doua banci 6.25 miliarde de euro.

AFP precizeaza ca acestea sunt primele procese deschise dupa aparitia unei legi care permite actionarea in justitie in nume colectiv impotriva unor practici comerciale ilegale.

Reclamatiile urmeaza unei anchete realizate de autoritatile antitrust din Italia. Investigatia a descoperit ca, in unele cazuri, comisioanele percepute la un descoperit de cont erau de 15 ori mai mari decat cele existente in vechiul sistem, care a fost eliminat in urma cu cateva luni. Eliminarea sistemului a avut ca obiectiv reducerea comisioanelor.

Asociatia Codacons a depus plangeri in justitie impotriva bancilor Unicredit si Intesa San Paolo in Roma si Torino. In plangerea formulata, Codacons sustine ca cele doua banci ar trebui sa platesca clientilor compensatii de cel putin un miliard de euro.

"Circa 25 de milioane de cetateni ar putea fi afectati si fiecare ar putea sa ceara 250 de euro, ceea ce ne duce la un total de 6.25 de miliarde de euro", a declarat presedintele Codacons, Carlo Rienzi, pentru CnrMedia.com. Rieni s-a declarat increzator ca va castiga aceste procese.

Alte doua grupuri ale consumatorilor, Adusbef si Federconsumatori, au anuntat si ele actiuni legale colective impotriva bancilor.

AFP precizeaza ca, spre deosebire de sistemul american, legea italiana permite doar compensarea victimelor si nu impune "masuri punitive" impotriva companiilor.


Citeste mai multe despre   












Jurnal din Israel​

​FOTOGALERIE Tel Aviv: plaje, muzici si trupuri

Greu sa gasesti in lume un oras care petrece mai mult, care se odihneste mai seren. Un New York pe Malul Mediteranei, un colt de Europa sofisticata in Orientul Mijlociu, o destinatie de plaja excelenta, un oras in care noptile de distractie se continua si dupa ce se crapa de ziua. Oameni pe longboard-uri colorate coboara spre faleza orasului, de multe ori purtand doar o pereche de pantaloni scurti. Esti in inima civilizatiei est-mediteraneene, cu hedonismul ei milenar, cu cultul inca pastrat al corpurilor frumoase, cu o senzualitate subtila, dar neascunsa.

2831 vizualizari

  • 0 (0 voturi)    
    Va referiti la overdraft? (Sâmbătă, 2 ianuarie 2010, 20:21)

    Daniel [anonim]

    Buna seara,
    Sa inteleg eu bine ca e vorba de overdraft-ul nostru cel de toate zilele de maxim 3 salarii la cardul de salarii? Am si eu overdraft la Unicredit de 3 salarii....
  • +1 (1 vot)    
    asa e (Sâmbătă, 2 ianuarie 2010, 21:06)

    tiriac [anonim]

    la ce comisioane percep nu ma mira cererea romanilor. ar trebui si ai nostri sa se sesizeze...
  • 0 (0 voturi)    
    asa e (Sâmbătă, 2 ianuarie 2010, 21:06)

    tiriac [anonim]

    la ce comisioane percep nu ma mira cererea romanilor. ar trebui si ai nostri sa se sesizeze...
  • 0 (0 voturi)    
    in sfarsit (Sâmbătă, 2 ianuarie 2010, 21:38)

    The Saker [utilizator]

    o masura salutara.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi