Consiliul de Administratie (CA) al Bancii Nationale a Romaniei a redus in prima sedinta de politica monetara din 2010, dobanda cheie cu 0,5 puncte procentuale, de la 8% la 7,5%, mentinand nivelul rezervelor minime obligatorii la lei si valuta. Argumentele BNR sunt "stagnarea temporara a procesului de dezinflatie, concomitent cu o relativa ameliorare a perceptiei investitorilor straini asupra economiei romanesti in perspectiva detensionarii mediului politic intern", se arata in comunicatul Bancii Centrale.

„BNR a apreciat normalizarea situatiei politice care a permis coborarea dobanzii cheie si are o mai buna perspectiva asupra tensiunilor inflationiste. Este posibil sa vedem o inflatie de sub 4 % in acest an", a declarat pentru HotNews Ionut Dumitru, economistul sef al Raiffeisen Bank.

El a mai spus teoretic, reducerea dobanzii cheie ar urma sa se vada si in nivelul dobanzilor practicate de banci la depozite si credite, dar acest lucru depinde de cum vor evolua dobanzile din piata interbancara.

Pe aceasta piata, imediat dupa anuntul BNR privind reducerea dobanzii cheie, dobanda practicata pe termen de o luna a disparut pentru cateva secunde, cotatia ei in momentul revenirii coborand de la 10 la 9 %, spun dealerii.

-reducerea dobanzii cheie ar putea ieftini creditele, cel mai devreme din vara

- dobanzile pe piata interbancara au coborat usor imediat dupa anuntul BNR

- teoretic, reducerea dobanzii-cheie accentueaza presiunile de depreciere a unei monede

Efectele deciziei BNR

„Practic, totul depinde de ceea ce se va intampla pe interbancar. Daca la o dobanda a BNR de 8 %, in piata interbancara dobanda era de circa 10 %, acum dobanda la o luna este undeva in jurul a 9%. Vom vedea pana la sfarsitul zilei ce se va intampla”, a mai spus dealerul citat pentru HotNews.

Si alti bancheri se declara usor surprinsi de gestul BNR, vazand in reducerea dobanzii cheie tot un sentiment politic imbunatatit.

„BNR are o perspectiva mai optimista asupra inflatiei si a situatiei politice. Probabil ca acestea au fost motivele care i-au facut sa coboare cu 0,5 % nivelul dobanzii cheie. Noi suntem mai rezervati atata vreme cat inca Bugetul nu a trecut prin Parlament iar anul agricol 2010 cu greu ar putea fi mai bun decat 2009, care a fost unul excelent. Gestul BNR este asadar o apreciere la adresa evolutiilor de pe scena politica, in primul rand”, a declarat si Vlad Muscalu, economist in cadrul Financial Markets Department al ING Bank.

- creditul acordat sectorului privat e in scadere

-exista premise favorabile consolidarii dezinflatiei

- politica monetare trebuie sa ramana prudenta

- respectarea conditiilor acordului de finantare externa este esentiala

- Scumpirea tutunului a urcat cu 1,8 puncte procentuale inflatia in 2009 -nevoile de finantare a deficitului bugetar din 2009 a mentinut diferente mari intre dobanzile interbancare si rata dobanzii BNR

Esenta comunicatului BNR

De regula, transmiterea pe canalul creditului a reducerii dobanzii de politica monetara a BNR dureaza cateva luni de zile, primele efecte urmand sa se vada pe piata imprumuturilor interbancare. Daca acestea scad, se va putea vorbi de o reducere a dobanzilor la creditele nou acordate de banci, ca si a remunerarii depozitelor bancare noi.

Comunicatul detaliat al BNR va fi facut public in circa doua ore.

"BNR va continua sa monitorizeze atent evolutiile interne si ale mediului economic international, astfel incat sa asigure mentinerea stabilitatii preturilor pe termen mediu si a stabilitatii financiare", se mai arata in comunicatul BNR.

Urmatoarea sedinta a CA al BNR dedicata politicii monetare va avea loc in data de 3 februarie 2010, cand va fi analizat noul Raport trimestrial asupra inflatiei