Ministerul Finantelor Publice (MFP) a atras, luni, 2,36 miliarde de lei printr-o emisiune de titluri de stat cu maturitate la 12 luni, pentru care plateste un randament mediu de 8,86% pe an, in scadere fata de licitatiile anterioare, potrivit datelor BNR. Valoarea anuntata initial era de un miliard de lei, iar randamentul maxim acceptat a fost de 8,89% pe an.

Bancile au depus cereri de cumparare de 6,08 miliarde de lei.

Potrivit NewsIn, un randament atat de redus nu a mai fost platit de MFP din 9 ianuarie 2008, cand Ministerul de Finante a platit o dobanda de 8,76% pe an la o emisiune de certificate de trezorerie, cu maturitate la sase luni.

La sedinta similara din 21 decembrie, Ministerul Finantelor a atras 670,627 milioane de lei, cu 34% peste valoarea anuntata, pentru care plateste un randament mediu anual de 10%.

MFP a anuntat ca in ianuarie intentioneaza sa atraga de pe piata locala patru miliarde de lei, iar in primul trimestru din 2010 Ministerul vrea sa atraga 10-12 miliarde de lei. In 2009, Ministerul de Finante a atras din piata aproape 65 miliarde de lei, de peste cinci ori mai mult decat in 2008.

Tinta de deficit bugetar pentru finalul acestui an este de 5,9% din Produsul Intern Brut (PIB).