AUDIO Jurnalul economic RFI - HotNews.ro: Zona euro va avea o crestere economica moderata in acest an. PwC: China ar putea deveni cea mai mare economie din lume in 2020

de Dumitrina Galantonu     HotNews.ro
Vineri, 22 ianuarie 2010, 9:37 Economie | Finanţe & Bănci

Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro



Zona euro va avea o crestere economica moderata in acest an

Economia zonei euro va creste intr-un ritm moderat in acest an, insa relansarea economica va fi neuniforma, declara presedintele Bancii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet. Juergen Stark, membru in Grupul Executiv al BCE, declara miercuri ca economia zonei euro nu va mai creste in acest an intr-un ritm atat de accelerat ca in a doua jumatate a lui 2009, insa uniunea monetara nu va intra, probabil, din nou in recesiune. Trichet a lansat joi un apel catre guvernele din zona euro, cerandu-le sa reduca adecvat deficitele bugetare, pentru a mentine increderea in finantele publice ale statelor care au adoptat moneda unica. Relansarea economica a Romaniei si a altor state din Europa Centrala si de Est depinde in mare masura si de revenirea cererii din zona euro, principala piata de desfacere pentru exportatorii tarilor foste comuniste care au aderat la Uniunea Europeana.

PwC: China ar putea deveni cea mai mare economie din lume in 2020

China ar putea deveni cea mai mare economie din lume in 2020, depasind Statele Unite, prefigurand "schimbarile seismice" care vor avea loc in ierarhia celor mai mari economii ale lumii, potrivit unui raport al PriceWaterhouseCoopers (PwC). Raportul mai arata ca pana in 2030, cele mai mari zece economii din lume vor fi, in ordine, China, Statele Unite, India, Japonia, Brazilia, Rusia, Germania, Mexic, Franta si Marea Britanie.

Raportul mai arata ca economia Indiei ar putea creste chiar mai repede decat cea a Chinei dupa 2020, datorita populatiei tinere si a ritmului rapid de crestere a populatiei.

Potrivit datelor din anul 2008 ale Fondului Monetar International, in prezent, cele mai importante zece economii la nivel global sunt Statele Unite, Japonia, China, Germania, Franta, Marea Britanie, Italia, Rusia, Spania si Brazilia.

Opel va inchide pentru prima oara o uzina europeana - Fabrica din Anvers isi inceteaza productia in acest an

General Motors a confirmat ca anul acesta va inchide uzina Opel din orasul belgian Anvers unde lucreaza 2.300 de oameni, ca parte a unui plan de a reduce cu 20% productia europeana, ca reactie la cererea tot mai scazuta, scrie just-auto. Se pare ca uzina se va inchide la final de iunie, iar muncitorii au manifestat in ultimele zile, sperand sa mai poata salva ceva.

Opel spune ca nu are de ales deoarece vanzarile de masini noi in vestul Europei vor fi anul acesta cu 1,5 milioane unitati sub nivelul de anul trecut si cu patru milioane sub nivelul anului extrem de bun 2007. Este pentru prima data cand Opel inchide o uzina europeana. Uzina din Anvers produce modele Astra cu 2.300 de angajati si se zvoneste ca productia va fi mutata la Bochum, in Germania.

Efectele crizei: Valoarea Casei Albe, resedinta oficiala a presedintilor SUA, a scazut cu 15,6 milioane in ultimul an

Criza de pe piata imobiliara americana a atins pana si Casa Alba, resedinta oficiala a presedintilor Statelor Unite. Potrivit estimarilor, valoarea imobilului de la Pennsylvania Avenue nr.1600 a scazut cu 15,6 milioane in ultimul an, respectiv 5,1%. Resedinta, care include 132 de camere si un buncar subteran, a fost evaluata recent la 292,5 milioane de dolari. Expertii imobiliari sustin ca valoarea Casei Albe a scazut in ciuda imbunatatirilor aduse in ultimele luni de catre Administratia Obama: o gradina de legume si un loc de joaca pentru copii.

La final cateva repere ale zilei:

Camera Consultantilor Fiscali (CCF) organizeaza seminarul international de fiscalitate Romania-Cehia

Si, astazi, premierul Emil Boc participa la inaugurarea oficiala a obiectivului de investitii cofinantat prin programul PHARE 2005 “Cresterea atractivitatii turistice a zonei cu potential balnear-lacurile sarate-zona Durgau-Valea sarata si Salina Turda”.


Citeste mai multe despre   










225 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri