Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca emisiunea in format MP3

Mihai Tanasescu, reprezentantul Romaniei la FMI: Convalescenta sistemului bancar din Romania va mai dura un an sau un an si jumatate

Convalescenta sistemului bancar din Romania va mai dura un an sau un an si jumatate. Declaratia ii apartine reprezentantului Romaniei la Fondul Monetar International, Mihai Tanasescu. "Greul a trecut atat in Europa de Vest, cat si in cea de Est. Criza nu s-a terminat, dar observam o recladire a increderii intre jucatorii bancari, intre companii si oameni”, a precizat Tanasescu, in cadrul unui seminar. Potrivit reprezentantului roman la Fond, criza din Romania a condus la concluzia ca reformarea sistemului bugetar-fiscal este fundamental necesara. "Asistam la o crestere a productiei industriale, a exporturilor, dar in acelasi timp, exista riscuri legate de implementarea reformelor. Daca tonul acestor reforme nu va fi ferm, vom provoca o stare de confuzie”, a avertizat Tanasescu. In ceea ce priveste potentialul de crestere al Romaniei, acesta se situeaza la 5-6% anual. In acest an vom avea o crestere de 1,5 procente, iar in 2012 vom ajunge la potentialul de 5%, sustine oficialul.

Guvernul ingheata preturile la gaze in ciuda cerintelor Comisiei Europene privind liberalizarea pietei

Guvernul ingheata preturile la gaze, in ciuda cerintelor Comisiei Europene de a liberaliza piata. Autoritatile romane sunt obligate, conform intelegerilor cu Bruxelles-ul, sa liberalizeze pretul la gazele din productia interna incepand chiar din acest an. La ora actuala, pretul gazelor la consumatorii din Romania este cel mai redus din Europa, plasandu-se la 50% din media Uniunii. Din cauza presiunilor de ordin social, Guvernul roman ignora semnalele de la Bruxelles referitoare la liberalizare, cerand Autoritatii Nationale de Reglementare in Domeniul Energiei sa inghete preturile. In aceste conditii, Romania risca procedura de infringement. Liberalizarea pietei gazelor trebuia facuta pana la 1 ianuarie 2009, dupa ce Romania a obtinut din partea Comisiei Europeane o amanare de doi ani. Intre timp a aparut criza economica si astfel, Romania a reusit sa obtina, anul trecut, o noua amanare. "Inregistram saptamanal comunicari de la Comisia Europeana pentru liberalizarea pretului la gaze. Comisia vrea un program pana in martie 2010", a anunta la sfarsitul anului trecut ministrul Economiei Adriean Videanu. In urma cu doar cateva zile, Ministerul a informat ca pretul gazelor va creste in aprilie. La scurt timp, ANRE a dezmintit acest lucru, afirmand ca pretul gazelor ar putea ramane neschimbat in 2010.

Liderii prezenti la Formul Economic de la Davos critica politica monetara si comerciala a Chinei

Liderii prezenti la Formul Economic de la Davos au criticat politica monetara si comerciala a Chinei. Presedintele francez Nicolas Sarkozy a avertizat ca incurajarea dezechilibrelor comerciale afecteaza procesul de recuperare a economiei mondiale. "Instabilitatea ratelor de schimb si subevaluarea anumitor monede impiedica dezvoltarea unui comert echitabil si o concurenta loiala", a atacat presedintele francez. Oficialii chinezi intampina dificultati in convingerea interlocutorilor ca Beijingul actioneaza in interesul economiei mondiale, prin decizia de a mentine la un nivel scazut cursul yuanului in raport cu dolarul si prin mentinerea unui excedent comercial urias. Miliardarul american George Soros s-a alaturat si el initativelor din Europa si America, pentru o reevaluare a monedei chineze. "Dosarul reevaluarii devine tot mai solid", a declarat el, estimand ca un yuan mai puternic va fi "favorabil Chinei si intregii lumi". George Soros si-a exprimat insa scepticismul in ceea ce priveste capacitatea Chinei de a "controla balonul imobiliar din economia sa".

Guvernul german a infiintat un fond de microcredite, pentru intreprinderile foarte mici, pe care bancile refuza sa le imprumute

Guvernul german a infiintat un fond special de microcredite, pentru a ajuta intreprinderile foarte mici, pe care bancile refuza sa le imprumute. "Intreprinderile foarte mici" sunt afectate in mod deosebit de "criza creditelor", au explicat oficialii germani. Cu ajutorul acestui fond, ele vor putea solicita un imprumut de pana la 20.000 de euro, pe trei ani, fara sa fie obligate sa aduca garantii financiare. Mai exact, imprumuturile vor fi acordate de o banca din Bochum, care acorda credite numai colectivitatilor locale, pe criterii sociale si ecologice. Fondul este cel care garanteaza creditele. Din cele 100 de milioane de euro rezervate proiectului pana in 2015, 60% provine din fonduri europene si 40% din bugetul Ministerului Muncii.