Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro

Descarca fisierul audio in format MP3

Rezervele valutare ale BNR au pierdut 266 milioane de euro, in ianuarie

Rezervele valutare ale Bancii Nationale a Romaniei au scazut cu aproape 300 de milioane de euro luna trecuta. Potrivit datelor Bancii centrale, pe 31 ianuarie valoarea acestora era situata la putin peste 28 de miliarde de euro, fata de 28,3 cat era la inceputul anului. Desi acordul incheiat cu Fondul Monetar International prevede o crestere zero a rezervelor, din motive obiective acest lucru nu a putut fi realizat. Deterioarea situatiei economice si volatilitatea cursului de schimb au impiedicat indeplinirea acestui punct din intelegerea cu Fondul, care a fost suspendata in ultimele 3 luni din 2009 pe fondul evolutiilor politice. Important este ca rezervele valutare de care o tara dispune, sa egaleze cel putin nivelul datoriilor sale pe termen scurt. In cazul BNR, nivelul rezervelor este dublu fata de cel al datoriei pe termen scurt. In plus, rezerva de aur s-a mentinut la 103,7 tone, cu o valoare de 2,5 miliarde de euro.

Toyota recheama 1,8 milioane de masini din Europa ca sa le repare acceleratia

Producatorul auto japonez Toyota a anuntat ca a gasit solutia pentru a repara problemele la acceleratie in cazul masinilor rechemate in service. Compania va aplica si pentru autoturismele din Europa acelasi remediu pe care incepe sa-l utilizeze de saptamana aceasta in Statele Unite. Asta dupa ce a anuntat ca va rechema 1,8 milioane de masini pe continent, din cauza posibilitatii ca, la unele dintre acestea, pedala de acceleratie sa ramana blocata atunci cand este apasata. Cei de la Toyota spun ca vor instala o mica piesa de otel pentru a ranforsa pedala, astfel ca va fi eliminata frecarea in exces ce putea duce la blocarea acesteia. Nu s-a anuntat inca ziua din care va incepe verificarea. Recent si Compania franceza Peugeot - Citroen a anuntat ca recheama 97.000 de masini fabricate la uzina de la Kolin din Cehia, autoturisme care nu au ajuns, din fericire, in tara noastra.

Investitorii straini: Infrastructura de transport trebuie sa fie o prioritate pentru Guvern

Infrastructura de transport din Romania trebuie sa fie o prioritate pentru Guvern, considera membrii Consiliului Investitorilor Straini. Acestia au precizat ca pentru finantarea lucrarilor din acest domeniu trebuie atrase fonduri europene. Ei incurajeaza proiectele in parteneriat public-privat, precum segmentul de autostrada Comarnic-Brasov, despre care spun ca ar trebui continuate. Reprezentantii investitorilor au precizat ca au inaintat autoritatilor mai multe propuneri privind imbunatatirea legislatiei in domeniul achiziilor publice de infrastructura rutiera. Consiliul sustine drept criteriu general de atribuire cel mai mic cost evaluat pentru lucrari, bunuri si servicii generale, si cea mai bine cotata propunere pentru servicii de consultanta in cazul licitatiilor publice. Organizatia Consiliului Investitorilor Straini are in prezent 110 membri, care au investit pana in prezent in Romania peste 30 miliarde de euro si au aproximativ 180.000 angajati.

Parcul auto national a ajuns la 5,3 milioane de vehicule, numarul detinatorilor de permis de conducere a trecut de sase milioane

Romania are cu 5% mai multe masini decat avea in 2008. Anul trecut, parcul auto national a crescut cu peste 5 milioane de vehicule, arata datele Directiei Regim Permise de Conducere si Inmatriculare a Vehiculelor. Numai in Capitala sunt inscrise in circulatie 1,23 milioane de masini. Per total insa, inmatricularile de masini au scazut cu 59%, la nivelul tarii. Din aceleasi statistici mai aflam ca in tara sunt peste sase milioane de soferi, iar anul trecut au luat permisul peste 311.000 de persoane. Proportia detinatorilor de carnet arata ca la volan, peste 70 de procente sunt barbati si aproape 30% femei.