Print
YM
E-mail
Mai mare|Mai mic

Topul celor mai bogati oameni din istorie – Bill Gates nu intra in primii 10

de Cristian Orgonas     Khris.ro
Vineri, 5 februarie 2010, 11:14 Economie | Finanţe & Bănci

De-a lungul istoriei au existat o serie de persoane a caror bogatie a ajuns legendara, averea acestora fiind mult mai mare decat cea a miliardarilor de astazi daca luam ca reper Produsul Intern Brut la momentul respectiv.

In 2009, Bill Gates a fost declarat cel mai bogat om din lume, averea sa fiind estimata de Forbes la 40 de miliarde de dolari sau 0.27% din PIB-ul SUA. In anul 1999, cand actiunile Microsoft erau umflate la maxim, averea lui Bill Gates era estimata la $90 de miliarde, respectiv 0.9% din PIB-ul american.

Aceste cifre palesc insa atat in fata averilor adunate de catre industriasii americani ai anilor 1800-1900, cat si in fata averilor detinute de persoane care au trait in urma cu 1000 sau chiar 2000 de ani, atunci cand nu explozia actiunilor la bursa iti crestea averea, ci cucerirea cat mai multor teritorii.

Care au fost cei mai bogati oameni care au trait vreodata? Desi este greu de facut o comparatie intre averile existente in anul 1000 si cele din anul 1900 spre exemplu, cifrele se pot aproxima in functie de evolutia PIB. Topul de mai jos este discutabil incepand de la locul 2, neexistand insa dispute serioase privitoare la locul 1.

1. John D. Rockefeller (1839-1937)

Avere estimata – intre 200 si 300 miliarde dolari

Rockefeller este recunoscut ca fiind cel mai bogat om din istoria moderna a lumii. In 1870, la 31 de ani, fondeaza Standard Oil si in doar 10 ani ajunge sa controleze 90% din capacitatea de rafinare a SUA. In 1911, Curtea Suprema de Justitie decide ca Standard Oil reprezinta un monopol iar compania este impartita in 34 de companii independente, insa aceasta impartire nu a facut altceva decat sa ii creasca industriasului averea, pentru ca valoarea combinata a celor 34 de companii a crescut de 5 ori in urmatorii 10 ani. Standard Oil reprezinta “tatal” marilor companii petroliere americane de astazi – ConocoPhilips, ExxonMobile, Chevron etc.

In momentul de maxima prosperitate averea acestuia era echivalenta cu 1.7-2% din PIB-ul SUA, ceea ce in 2009 reprezinta o suma de 250-300 miliarde de dolari.

John D Rockefeller a fost si un mare filantrop, astfel ca de-a lungul vietii a donat mai mult de jumatate din avere diverselor proiecte caritabile.

2. Osman Ali Khan (1887-1967)

Avere estimata - 200 miliarde dolari

Conducatorul statului Hyderabad intre 1911 si 1948 (an in care acest stat a fost alipit Indiei), a fost declarat cel mai bogat om din lume la inceputul anilor `40, averea acestuia fiind de 2 miliarde de dolari la momentul respectiv, suma echivalenta cu aproape 1.4% din PIB-ul SUA. Astazi, acelasi procent echivaleaza cu o suma de aproximativ 200 de miliarde de dolari.

3-4. Andrew Carnegie (1835-1919)

Avere estimata – intre 150 si 200 miliarde dolari

Copil fiind, emigreaza din Scotia in USA impreuna cu familia, iar in 1870 pune bazele Carnegie Steel, o companie care mai tarziu avea sa devina US Steel, prima entitate cotata la bursa care atinge o capitalizare de 1 miliard de dolari.

La fel ca in cazul altor miliardari formati in secolul XIX, Carnegie a inceput de mic sa lucreze pentru a avea din ce trai, astfel ca primul job a fost acela de bobinator intr-o tesatorie, unde muncea pentru 2 dolari pe saptamana. La 20 de ani ipotecheaza casa parintilor si investeste $500 intr-o companie de curierat, iar la 30 de ani detinea deja un portofoliu impresionant de investitii, in special in industria grea.

Citeste mai mult si comenteaza pe blogul lui Cristian Orgonas.




Citeste mai multe despre   










9053 vizualizari




ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri