AUDIO Jurnalul Economic RFI - HotNews.ro: Romania este de un an si jumatate in recesiune. PIB-ul a scazut cu 7,2% in 2009. The New York Times: Wall Street a ajutat Grecia sa-si ascunda datoriile timp de 10 ani si sa adanceasca Europa in criza

de Raluca Pantazi     HotNews.ro
Luni, 15 februarie 2010, 7:37 Economie | Finanţe & Bănci



Asculta Jurnalul Economic Radio France Internationale - HotNews.ro





Romania este de un an si jumatate in recesiune. PIB-ul a scazut cu 7,2% in 2009

Economia Romaniei a scazut cu 7,2% anul trecut. Tara noastra nu a reusit sa iasa din recesiune in ultimele 3 luni din 2009, potrivit datelor publicate de Institutul National de Statistica. Acestea arata ca Produsul Intern Brut a fost in scadere pentru al saselea trimestru consecutiv, din 2008 incoace. In opinia analistilor, motivele care au dus la scaderea economica si la cresterea inflatiei sunt: majorarea accizelor, ne-restructurarea sectorului bugetar si scaderea cererii interne. De la INS mai aflam ca produsele nealimentare s-au scumpit luna trecuta cu peste 3 procente, cele mai mari cresteri fiind la tigari, energie electrica si combustibili. S-au scumpit si serviciile: tarifele pentru metrul cub de apa, pentru canal si salubritate au crescut cel mai mult.

The New York Times: Wall Street a ajutat Grecia sa-si ascunda datoriile timp de 10 ani si sa adanceasca Europa in criza

Wall Street a ajutat Grecia sa-si ascunda datoriile timp de 10 ani. Informatia a fost publicata de cotidianul The New York Times, care sustine ca bancile americane au agravat criza financiara elena si au subminat moneda euro. O serie de inregistrari si interviuri arata ca Atena, cu ajutorul Wall Street, a "testat" limitele europene in ce priveste datoriile, scriu jurnalistii de peste Ocean. In luna noiembrie a anului trecut - cu trei luni inainte ca Atena sa devina epicentrul ingrijorarilor financiare la nivel global -  o echipa de la Goldman Sachs sosea in orasul istoric cu o propunere foarte moderna, in fata unui guvern care se chinuia sa isi plateasca facturile. Bancherii au introdus un instrument de finantare care ar fi impins datoriile din sistemul de sanatate din Grecia in viitorul indepartat. Un instrument care functionase si in trecut, precizeaza publicatia. In 2001, dupa ce Grecia a fost admisa in uniunea monetara europeana, Goldman a ajutat discret guvernul sa imprumute miliarde, sustin persoane apropiate de aceasta tranzactie. In contextul in care Grecia se clatina sub povara datoriilor, acordurile incheiate in ultimii 10 ani ridica numeroase intrebari cu privire la rolul Wall Street in cea mai mare drama financiara din lume, din ultimul timp.

62% dintre elvetieni se opun eliminarii secretului bancar

Elvetienii se opun eliminarii secretului bancar, in ciuda criticilor si a presiunii europene. 62% dintre respondentii unui sondaj sunt impotriva renuntarii la aceasta practica. Atacurile la adresa secretului bancar elvetian au culminat in primavara anului trecut, cand Elvetia a fost plasata pe "lista gri" a paradisurilor fiscale, de catre Organizatia pentru cooperare si dezvoltare economica. Problema a revenit recent in atentie, cand date bancare ale unor cetateni germani suspectati ca detin depozite secrete in Elvetia au fost furate si apoi oferite contra cost fiscului german. Elvetienii sustin, insa, ca autoritatile si codul penal trebuie sa continue sa protejeze clientii unei banci, interzicandu-le acestora sa divulge informatii cu privire la conturi.

Actionarii Spyker Cars au aprobat preluarea Saab

Actionarii companiei olandeze Spyker Cars au aprobat preluarea Saab, pentru 74 de milioane dolari. General Motors si Spyker au cazut de acord in luna ianuarie ca tranzactia sa aiba loc. Seful constructorului olandez de masini, Victor Muller, vrea ca noua companie rezultata sa fie listata la Londra si Stockholm. Compania trebuie sa plateasca 74 de milioane de dolari catre General Motors, suma din care a strans 50 de milioane dolari, restul trebuind stranse pana la 15 iulie. Muller a anuntat ca ramane in picioare obiectivul pentru trecere pe profit in 2012, chiar daca nici Saab si nici Spyker nu au obtinut profit in ultimul deceniu. Saab a produs doar 21.000 de masini anul trecut, fata de aproximativ 100.000 in 2008.


Citeste mai multe despre   











361 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri