Agentia de rating Moody's mentine negativa perspectiva asupra sectorului bancar romanesc. Raportul agentiei de evaluare financiara arata ca perspectiva este negativa din cauza conditiilor economice dificile, afectate de criza financiara mondiala, informeaza Mediafax.

Sprijinul financiar primit de la Fondul Monetar International si de la Uniunea Europeana, precum si reformele aplicate de guvern au atenuat, insa, presiunile macroeconomice. Analistii sustin ca masurile impuse de guvernul de la Bucuresti au redus si temerile privind nivelul de lichiditati si solvabilitatea sistemului bancar romanesc.

"Conditiile din economia romaneasca se mentin dificile in urma contractarii semnificative a activitatilor si a cresterii somajului in 2009, ca efect al crizei financiare mondiale. Drept rezultat, moneda locala a fost sub presiune, numarul creditelor neperformante a urcat semnificativ si cresterea activitatilor de creditare a incetinit considerabil din cauza aversiunii bancilor fata de asumarea riscurilor si a resurselor limitate de finantare", a declarat Nondas Nicolaides, vicepresedinte la Moody's.

Perspectiva negativa a sistemului nu reprezinta o prognoza privind masurile de imbunatatire sau retrogradare a ratingurilor bancilor.

La inceputul lunii februarie, Kenneth Orchard, analistul agentiei de evaluare financiara Moody's, a declarat pentru Bloomberg ca ratingul Romaniei va ramane la cel mai mic nivel din categoria investment grade in viitorul apropiat. Moody's este singura din cele trei mari agentii de evaluare financiara care mai acorda Romaniei rating cu recomandare de investitii, respectiv "Baa3" cu perspectiva stabila.

"Pentru a putea lua in considerare o imbunatatire a ratingului, trebuie sa vedem unele imbunatatiri substantiale ale situatiei fiscale si cred ca ne vom uita la tintele din 2011. Vom mentine ratingul la nivelul actual in viitorul apropiat", a declarat Kenneth Orchard. El a mai spus ca evolutia actuala a economiei romanesti este conforma cu asteptarile agentiei. "Nu sunt foarte optimist ca vor putea sa faca consolidarea fiscala, astfel incat deficitul bugetar sa coboare la 3% din PIB in 2012", a precizat analistul Moody's.

Kenneth Orchard estimeaza ca economia Romaniei va creste cu 2,3% in acest an, stimulata de cresterea exporturilor, dupa o contractie de 7% in 2009 si un avans de 7,1% in 2008.