Ministerul Finantelor Publice va continua sa faca demersuri la autoritatile europene pentru majorarea capitalului CEC Bank, in conditiile in care si alte banci de pe piata locala au primit capital suplimentar de la bancile mama, a declarat Sebastian Vladescu, ministrul Finantelor Publice, la prezentarea rezultatelor financiare ale CEC Bank. El a apreciat ca majorarea capitalului CEC Bank nu distorsioneaza piata bancara.

"Vom incerca sa convingem autoritatile europene ca majorarea capitalului CEC Bank e un lucru bun si nu distorsioneaza piata bancara", a spus Sebastian Vladescu.

El a aratat ca institutiile de credit din Romania au beneficiat de capital suplimentar din partea bancilor mama, astfel incat este normal ca si CEC Bank sa fie sustinuta de actionarul, adica de statul roman. Ministrul de Finante s-a aratat increzator ca va reusi sa convinga in acest an autoritatile europene de importanta capitalizarii CEC Bank.

Totodata, Radu Gratian Ghetea, presedintele CEC Bank, a declarat ca spera ca Ministerul de Finante sa capitalizeze profitul de anul trecut, asa cum s-a intamplat si in 2009.

"Pana in 2011 statul poate utiliza intregul profit al CEC Bank pentru capitalizare si sa nu ia dividende. Sper ca actionarul nostru va face ce a facut in 2009, cand am avut o majorare de capital din profit de 230 milioane de lei", a spus Ghetea.

Guvernul a decis anul trecut majorarea capitalui CEC Bank cu 900 milioane de lei, suma redusa ulterior la 753 milioane de lei, ca parte a Planului anticriza. Aceasta masura nu a fost inca aprobata de Comisia Europeana. Autoritatile de la Bruxelles au aratat ca Romania nu a informat Comisia Europeana despre intentiile de recapitalizare a CEC Bank, iar cand au trimis informatiile, calitatea acestora a fost "insuficienta pentru a permite Comisiei sa faca o evaluare daca recapitalizarea este ajutor de stat, ca sa nu mai vorbim ca, daca este ajutor de stat, daca e in conformitate cu tratatele UE".