Statele din zona euro nu au ajuns la un acord privind sustinerea financiara a Greciei, insa discutiile tehnice continua si Comisia este pregatita sa actioneze daca e necesar, a declarat sambata un purtator de cuvant al Comisiei Europene, citat de Reuters. Publicatia britanica The Guardian a scris sambata ca statele din zona euro s-au inteles sa acorde un ajutor financiar Greciei. Cotidianul a relatat ca mai multe surse de la Bruxelles au declarat ca ministrii de finante ale statelor din zona euro vor finaliza luni un pachet financiar pentru a salva Grecia din criza in care se afla acum. In plus, criteriile pentru zona euro se vor inaspri pentru a intari disciplina fiscala a statelor membre.

UPDATE: O sursa UE a declarat pentru Reuters ca ministrii de finante din zona euro vor ajunge luni la un acord de principiu pentru a ajuta financiar Grecia, insa nu vor include nicio suma decat in momentul in care Atena va solicita acest lucru.

Intrebat deca cele 16 state membre ale zonei euro au ajuns la o intelegere privins ajutorarea Greciei, purtatorul de cuvant al Comisiei Europene, Jonathan Todd, a afirmat: "Comisia sta pregatita sa actioneze daca este necesar. Discutiile tehnice sunt in desfasurare si inca n-au fost finalizate. Restul informatiilor sunt speculatii".

The Guardian a afirmat sambata ca statele din zona euro s-au inteles sa acorde un ajutor financiar Greciei. Cotidianul a relatat ca mai multe surse de la Bruxelles au declarat ca ministrii de finante ale statelor din zona euro vor finaliza luni un pachet financiar pentru a salva Grecia din criza in care se afla acum.

Statele membre s-au inteles pentru o serie de "contributii bilaterale coordonate" sub forma unor imprumuturi si garantii pentru a ajuta Grecia sa-si refinanteze datoria publica de aproximativ 53 de miliarde de euro.

Alte surse citate de The Guardian au vorbit despre un ajutor financiar in valoare de 25 de miliarde de euro, desi se estimeaza ca Grecia ar avea nevoie de pana la 55 de miliarde de euro pana la sfarsitul acestui an.

Pe langa ajutorul pentru Grecia, Comisia Europeana pregateste un nou set de reguli mai aspre pentru statele din zona euro pentru a stabili un sistem riguros de monitorizare bugetara a tuturor celor 16 state membre.

Parlamentul Greciei a aprobat saptamana trecuta reducerile bugetare de 4,8 miliarde de euro, adoptate de guvern pentru a convinge Uniunea Europeana si investitorii ca poate controla cel mai mare deficit bugetar din regiune. Masurile includ majorarea taxei pe valoare adaugata (TVA) la 21%, cresterea accizelor la tutun si alcool si reducerea cu 30% a primelor de vacanta acordate angajatilor din sectorul public. Grecia are cel mai mare deficit public din zona euro, acesta fiind estimat la un nivel de 12,7% din PIB. Autoritatile de la Atena s-au angajat ca in acest an sa reduca deficitul cu patru puncte procentuale.