Sedinta aproape statica pentru leu. BNR a cotat moneda locala la un curs de 4,088 in fata euro

de Dan Popa     HotNews.ro
Luni, 22 martie 2010, 13:31 Economie | Finanţe & Bănci

Moneda nationala a avut o sesiune linistita luni, tranzactionandu-se fata de euro intr-un interval foarte ingust, pe fondul unei tendinte de depreciere. Cursul oficial comunicat de BNR a fost luni de 4,0888 lei pentru un euro, fata de nivelul de vineri, cand leul fusese cotat la 4,0824 in fata euro. Analistii spun ca ingrijorarile privind Grecia au pus presiune inca de vineri asupra monedelor CEE, situatia din pietele financiare complicandu-se dupa ce India si-a scumpit moneda, urcand rata cheie de catre banca centrala.

„Cresterea a venit din cauza inflatiei in urcare si a avut loc inaintea intalnirii obisnuite. Apetitul pentru risc a suferit in continuare in aceasta dimineata, ducand la o tendinta ascendenta pentru EUR/RON. Sesiunea nu a  fost volatila fiindca datele economice nu sunt semnificative”, se arata in raportul pe curs al unei banci comerciale.

Piata monetara interbancara a fost de asemenea statica. „Ratele de dobanda pe termen scurt au fluctuat la finalul saptamanii trecute in jurul facilitatii de depozit de 3%, iar ratele de dobanda pe termene mai lungi au ramas nemodificate. Randamentele implicite (valori medii) se situau la 4,9% pentru sase luni si 5,25% pentru un an.

Astazi ne asteptam la o alta sesiune calma pentru ratele de dobanda. Ministerul Finantelor organizeaza astazi o licitatie pentru titluri de stat la un an intentionand sa atraga 900 milioane RON. Avand in vedere ca la ultima licitatie a platit 6,55%, credem ca e probabil sa plateasca un maxim de 6,5% azi”, se mai arata in raportul citat.

O asemenea evolutie ar fi conforma cu scenariul potrivit caruia scaderea randamentelor se apropie de final.” In orice caz, ratele de dobanda la lei sunt la un nivel foarte scazut, lucru care ar trebui sa se vada gradual si in activitatea economica”, spun analistii financiari. In trimestrul doi ar putea fi o surpriza pozitiva, mai ales daca trimestrul unu va fi dezamagitor, conchid analistii citati.


Citeste mai multe despre   











Material sustinut de Superbrands

Recomandari de vara de la librarii Humanitas

Librariile Humanitas au aparut ca entitate juridica in anul 1993, insa primele doua librarii au fost deschise sub egida Editurii Humanitas inca din 1991. Cu peste 25 de ani in piata de distributie si vanzare de carte din Romania, compania isi propune sa ramana in continuare lantul de librarii cu cea mai mare pondere de carte din Romania, acordand editurilor nationale si locale, dar si autorilor romani, sansa de a ajunge la public.

422 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    eu (Luni, 22 martie 2010, 14:02)

    eu [anonim]

    euro scade... dolarul scade... pretul barilului de petrol (cotatii internationale) scade..

    numai la omv petrom creste pretul benzinei si a motorinei...

    am alimentat ieri de 100 lei si ma uitam pe bonurile pe care le aveam in masina...

    alimentat pe 31.12.2009 pretul la petrom95 = 3.79 lei litru ...

    alimentat pe 15.01.2010 pretul la petrom95 = 3.93 lei litru...

    alimentat pe 20.02.2010 pretul la petrom95 = 4.04 lei litru

    alimentat pe 21.03.2010 pretul la petrom95 = 4.34 lei litru...

    in ritmul asta o sa ajunga la 5-6 lei litru prin vara...

    cum naiba a crescut cu aproape 1 leu litrul de benzina simpla in 4 luni ???????

    cand petrolul scade.. euro scade... dolarul scade...

    pai cand o sa inceapa sa creasca preturile si la petrol.. creste si euro.. omv petrom ce face ?? da preturile inapoi ????

    de studiat fenomenul...
  • -1 (1 vot)    
    Bataie de joc (Luni, 22 martie 2010, 14:52)

    Cetatean roman [anonim]

    Da! Suntem de batjocura occidentului cu firmele lor nenorocite care ne iau pielea de pe noi! Intrebati-l pe Basescu pe care l-ati votat pana cand va fi asa!????


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri