Un grec din trei lucreaza in sistemul de stat. Chiar daca oficial, numarul bugetarilor este de 750.000, analistii vorbesc despre 850.000 de bugetari. In 2009, circa 12.000 au iesit din sistem. Unii s-au pensionat, altii au demisionat iar ceilalti s-au transferat la privat. De angajat, au fost angajati 29.000. Mai mult decat dublu, adica. Exact ca in Romania.

Serviciul public juca rolul unei agentii de angajare a fortei de munca. Potrivit cotidianului Kathimerini, aceasta politica a fost lansata in anii '80 de Partidul socialist (Pasok) si premierul de pe atunci, Andreas Papandreou – tatal actualului premier. «Din 2004 in 2009, partidul de dreapta Noua Democratie nu a facut decat sa inrautateasca situatia, fara sa calculeze cat va costa in termeni de cheltuieli publice generozitatea salariala.

Acum, guvernul lui Papandreu-fiul, trebuie sa stranga cureaua. Iar bugetarii greci, obisnuiti vreme de 30 de ani cu lefuri grase, trebuie sa se acomodeze cu salarii mai mici. Economia Greciei se va contracta anul viitor cu inca doi la suta peste estimarile actuale ale guvernului, desi costurile serviciului datoriei vor scadea, a declarat, pentru Reuters, guvernatorul Bancii Centrale a Greciei, George Provopoulos.

salarii functionari eleni
salarii functionari eleni
Foto: HotNews.ro

Masurile de austeritate adoptate de guvernul elen au calmat temerile pietelor financiare privind capacitatea tarii de a-si finanta datoriile. „Toate pachetele de consolidare fiscala au, initial, efecte contractante. Este unul dintre motivele din cauza caruia ne asteptam ca activitatea economica sa inregistreze un declin de doi la suta in acest an”, a afirmat Provopoulos, care este si membru al consiliului guvernatorilor Bancii Centrale Europene.

Totusi, potrivit guvernatorului Bancii Centrale a Greciei, masurile de consolidare fiscala vor crea conditii pentru o crestere sustenabila in viitor, ceea ce nu ar fi putut avea loc in absenta unui program credibil de consolidare.

In 2009, Produsul Intern Brut al Greciei s-a contractat cu doi la suta, prima recesiune din 1993. Guvernul elen a estimat recent ca economia tarii va inregistra anul acesta un declin de doar 0,3 la suta.

Guvernatorul Bancii Centrale a Greciei a apreciat ca masurile de austeritate fiscala, care au determinat ample miscari de protest in Grecia, vor avea pe termen lung efecte pozitive si vor duce la revizuirea in crestere a ratingurilor tarii. De asemenea, el a explicat ca, in 2010, cererea pentru credite va fi redusa, din cauza situatiei economice cu care se confrunta Grecia.

Provopoulos a afirmat ca schimbarea mediului economic in Grecia si in statele din Balcani, unde si-au extins activitatea bancile elene, va constitui conditia pentru o consolidare mai puternica a sectorului bancar.

„Tinand cont ca Grecia a adoptat masuri fiscale credibile si indraznete, nu sunt ingrijorat ca agentiile de evaluare financiara ar putea retrograda ratingul tarii. De fapt, revizuirea in crestere a calificativelor este doar o problema de timp”, a apreciat guvernatorul Bancii Centrale a Greciei.

Guvernul condus de premierul Georgios Papandreou trebuie sa imprumute 53 de miliarde de euro in acest an, echivalentul a 20 de procente din Produsul Intern Brut al Greciei, pentru a acoperi deficitul si a refinanta datoriile existente. Aceasta, in conditiile in care toate cele trei mari agentii de rating, Standard & Poor”s, Moody”s Investors Service si Fitch Ratings, au retrogradat calificativele Greciei.

Grecia a anuntat un pachet suplimentar de masuri de austeritate in ideea de a realiza economii de 4,8 miliarde de euro. Printre masurile adoptate de executivul de la Atena se numara majorarea cu doua procente a taxei pe valoarea adaugata, reducerea primelor in sectorul public cu 30 la suta, majorarea accizelor la combustibil, tutun si alcool si inghetarea pensiilor de stat.