Ajutorul oferit Greciei de catre Uniunea Europeana si Fondul Monetar International (FMI) ar trebui sa se ridice la aproximativ 80 miliarde de euro in urmatorii trei ani, daca mecanismul este declansat, a declarat duminica un inalt oficial al Ministerului de Finante de la Atena, citat de Reuters. Acesta a mai precizat ca, pentru acest an, ajutorul se va ridica la cel putin 30 miliarde de euro din partea statelor din zona euro si la cel putin 10 miliarde de euro din partea FMI.

"Acesti 40 miliarde de euro pentru anul 2010 fac parte dintr-o suma mai mare, ce va fi alocata pe o perioada de trei ani. Valoarea logica a ajutorului pentru urmatorii trei ani ar fi dublul acestei sume", a declarat oficialul.

Acesta a mai precizat ca, in urmatoarele zile, autoritatile vor urmari evolutia dobanzilor de pe pietele financiare si in functie de acest lucru vor solicita declansarea mecanismului de ajutor.

  • George Soros: Zona euro se afla in pragul destramarii

Intr-un interviu acordat Financial Times, George Soros a declarat ca Eurolandul se afla in pragul destramarii dupa ce problemele deficitelor bugetare au dinamitat vulnerabilitatile economice.

“Sunt 50-50 sanse ca zona euro sa se destrame. Germania si alte tari cauta solutii de ultim moment pentru ca un eventual colaps al Euroland ar fi prea costisitor. Nu poti avea o moneda unica fara o coordonare mai stransa din punct de vedere economic”, a avertizat Soros.

El a mai explicat ca in prezent nu mai pariaza impotriva niciunei monede, fiind dedicat noului sau proiect - Institute for New Economic Thinking, un think-tank lansat in urma cu cateva zile la Cambridge.