Bank of America a raportat un profit de 3,2 miliarde de dolari in primul trimestru al acestui an, ca urmare a scaderii provizioanelor, potrivit AFP. Cea mai mare banca americana a revenit pe profit in primele luni din 2010, dupa ce in ultimul trimestru al anului trecut a raportat pierderi de 194 milioane de dolari.

In perioada similara din 2009, Bank of America a inregistrat un castig de 4,24 miliarde de dolari.

Totodata, veniturile bancii au scazut cu 11% comparativ cu perioada ianuarie-martie 2009, la 31,97 miliarde de dolari.

Valoarea provizioanelor constituite a scazut in primele trei luni ale anului la 9,81 miliarde de dolari, de la 13,38 miliarde de dolari in urma cu un an si 10,11 miliarde de dolari in trimestrul anterior.

Dupa publicarea rezultatelor financiare, actiunile Bank of America s-au apreciat cu 2,2% in predeschiderea sedintei de tranzactionare, la 19,90 dolari.